De la 1 ianuarie (bine, mai exact ar fi 31 decembrie 2020) 2021 în spațiul European intră în vigoare un nou set de reglementări ce vizează deținerea și operarea unei drone. Noua legislație vine să unifice spațiul european și să aducă regulile la nivelul anului 2021, mai relaxate și în același timp să mențină nivelul de siguranță, îndiferent dacă vorbim de drone folosite în scop recreațional sau comercial.
Acum două săptămâni EASA a avut un eveniment online în care a explicat regulile care stau la baza noului set de reglementări ce trebuie să fie aplicate de fiecare stat european, deci și de România.
În esență schimbările legate de categoria Open sunt detaliate aici, iar strict despre dronele DJI, avem tabelul de mai jos:
Ca de obicei în România ambiguitatea rămâne, în ciuda desfășurării unui eveniment online în care s-a încercat furnizarea unor informații. Pentru moment nu îmi este încă foarte clar ce trebuie să facă utilizatorii de drone din România ca să poată zbura legal. În principiu rămân active necesitatea de anunțare a zborului și de obținere a avizului de filmare iar peste ele apare necesitatea înregistrării și dronelor mai mici de 250g, chestie ce ar trebui să se poată face online.
O să mă documentez și revin cu un articol detaliat pe tema asta.