Partea cea mai interesantă/ciudată a acestei știri este că acuzația la adresa Gionee vine chiar de la un tribunal chinez. Verdictul este unul final. Și ne arată unul dintre riscurile la care se expun cei care achiziționează telefoane ale producătorilor chinezi (asiatici, în general) din linia a doua sau a treia. Magazinele online din China sunt pline de astfel de oferte care, din punctul de vedere al prețului, sunt destul de atractive încât să nu te lase indiferent. Însă, așa cum se poate vedea, există și multe riscuri. Iar în materialul de astăzi vedem doar unul dintre ele.
În cazul instrumentat de organismele juridice din China, producătorul de smartphone este acuzat că a implantat prin intermediul unui update de sistem de operare un troian pe un număr de peste 20 de milioane de telefoane. Cu ajutorul acestuia, pe telefoanele respective rulau reclame nesolicitate de posesorii acestora. Iar banii încasați de la advertiseri intrau direct în conturile companiei chineze.
Gionee a mascat aceste reclame într-un așazis Story Lock Screen. Prin acesta, din decembrie 2018 până în octombrie 2019, au fost rulate reclame care au adus aproximativ 4,2 milioane de dolari încasări pentru producătorul de smartphone. Au fost afectate cu acest Dark Horse Program (așa l-au numit anchetatorii chinezi) 21,75 milioane de telefoane.
Autoritățile chineze au calculat chiar și un prejudiciu de 1,2 milioane de dolari. Patru dintre angajații companiei au fost făcuți responsabili pentru acest incident. Au primit condamnări între 3 și 3,5 ani de închisoare și amenzi de aproximati 30.000 dolari pentru fiecare.
Nu doar Gionee s-a îndeletnicit cu asemenea practici. Și alte companii chineze mai puțin cunoscute au fost cercetate în trecut pentru același lucru. Este vorba despre Infinix și Tecno.
Așa că fiți atenți nu doar la prețurile mici pe care le au telefoanele, dar și la istoricul pe care îl au în spate companiile producătoare.
via GizmoChina