HomeFeaturedFocusXiaomi Mi 10T Lite 5G, performante si autonomie

Xiaomi Mi 10T Lite 5G, performante si autonomie

Iată că am venit și cu continuarea review-ului pentru Xiaomi Mi 10T Lite 5G, un telefon care a ajuns la noi prin intermediul programului Orange Smartphone Tester. Lucru care se poate traduce și prin faptul că Mi 10T Lite 5G este deja disponibil în oferta Orange, acolo unde poate fi împachetat și cu abonamentele oferite de operator. Semn că declarațiile companiei chineze producătoare de smartphone cum că își dorește o prezență tot mai solidă în Europa (și implicit și în România), nu au fost doar vorbe goale.

Punctual, având în vedere că vorbim despre un mid-range bine construit și cu preț relativ bun, care oferă suport și pentru 5G-ul viitorului, vestea este îmbucurătoare pentru utilizatorii de smartphone din România, care au acum o opțiune în plus.

Am rămas dator de la materialul trecut, cel în care am văzut cum fotografiază Xiaomi Mi 10T Lite 5G, dar și cât de bine este construit telefonul, cu rezultatele testelor de autonomie, și cu cele ale benchmark-urilor pentru performanțe.

Două aspecte la care acest telefon poate fi comparat cu competitorii săi direcți de pe piața din România. Și cel mai potrivit din acest punct de vedere, dar și cel pe care l-am avut la îndemână, a fost Motorola Moto G 5G Plus. Telefon care oferă și el suport pentru noile rețele 5G, care se situează cam în același interval de preț. Și cu care Xiaomi-ul nostru are și multe specificații tehnice în comun.

Configurație Xiaomi Mi 10T Lite 5G

Tocmai de aceea, aș vrea să reiau lista cu specificații tehnice complete pentru Xiaomi Mi 10T Lite 5G, pentru a vedea această asemănare cu telefonul celor de la Motorola.

  • Ecran: IPS LCD
  • Diagonală: 6,67 inchi
  • Rezoluție: fullHD+, 2400 x 1080 pixeli
  • Aspect: 20:9
  • Densitate: 395 ppi
  • Protecție: Gorilla Glass 5
  • Rată de refresh: 120 Hz
  • Altele: HDR10, 450 niți
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 750
  • Procesor: octa-core (2 x 2,2 GHz Kryo 570 + 6 x 1,8 GHz Kryo 570)
  • GPU: Adreno 619
  • Memorie RAM: 6 GB
  • Memorie internă: 128 GB
  • Slot microSD: da, hibrid
  • Sistem de operare: Android 10
  • Interfață: MIUI 12
  • Cameră foto principală: quad camera 64 MP, f/1.9, 26mm (wide), 1/1.73″, 0.8µm, PDAF + 8 MP, f/2.2, 120˚ (ultrawide), 1/4.0″, 1.12µm + 2 MP, f/2.4, (macro) + 2 MP, f/2.4, (depth)
  • Cameră foto frontală: 16 MP, f/2.5, 25mm (wide), 1/3.06″ 1.0µm
  • Cititor de amprentă: da, plasat lateral
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4820 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 33W
  • Altele: USB Type-C 2.0, USB On-The-Go, NFC, radio FM, jack 3.5 mm, dual-SIM
  • Construcție: față sticlă, spate sticlă (Gorilla Glass 5), ramă de plastic
  • Dimensiuni: 165.4 x 76.8 x 9 mm
  • Greutate: 214.5 g
  • Culori: Atlantic Blue, Pearl Gray, Rose Gold Beach

Așa cum se poate vedea, ambele telefoane vin cu o combinație de 6 GB de memorie RAM cu capacitate internă de stocare de 128 GB. Motorola pare să aibă un plus la nivel de chipset, cu al său Qualcomm Snapdragon 765 comparat cu Snapdragon 750 pentru Xiaomi. De asemenea, are un acumulator puțin mai mare (5000 mAh versus 4820 mAh).

Pe de altă parte, bateria de pe Mi 10T Lite 5G se încarcă mult mai repede (33W versus 20W). Iar senzorul principal al sistemului de patru camere foto de pe spate este de 64 megapixeli, față de cei 48 megapixeli ai lui Moto G 5G Plus. Și acest lucru se vede la calitatea pozelor, deși nu l-am pus tete-a-tete aici. Însă aveți pe pagina de Facebook MOBzine Romania albumele cu fotografiile realizate de cele două telefoane, la dimensiuni mai mari.

Senzorul macro este ceva mai mare pe Motorola (5 MP față de 2 MP) însă acest lucru chiar nu contează.

Iar camerele foto frontale sunt ambele de 16 megapixeli. Motorola are însă avantajul unui al doilea senzor frontal, de adâncime, de 2 megapixeli, care poate ajuta mult la selfie-uri. Pentru mine acest tip de fotografii nu este foarte important, așa că nu am dat importanță acestui aspect.

Cele două telefoane seamănă destul de mult și la dimensiuni. Mi 10T Lite 5G are un ecran IPS LCD de 6,67 inchi, rezoluție fullHD+ și aspect 20:9. Moto G 5G Plus are un display tot IPS LCD LTPS, ușor mai mare, de 6,7 inchi. Rezoluția este aceeași, dar aspectul este ceva mai alungit, de 21:9. Chestie care mie îmi place mai mult. Xiaomi domină la rata de refresh a ecranului, cu 120 Hz față de 90 Hz.

Preț

Cred că în lumina celor evidențiate mai sus, suntem de acord că cele două telefoane seamănă destul de mult din punct de vedere tehnic. Și chiar și fizic.

Însă mult mai important, sunt destul de apropiate și în ceea ce privește prețul de achiziție. Xiaomi Mi 10T Lite 5G are un preț întreg de 1600 lei la Orange. Însă are avantajul de a putea fi achiziționat ceva mai ieftin la pachet cu serviciile oferite de operatorul de telefonie.

Motorola Moto G 5G Plus costă 1499 lei pe Altex.ro. S-ar putea să fie un preț special de Black Friday, însă poate fi găsit până la finalul lunii. Apare și el în oferta Orange, la un preț ceva mai mare, de 1800 lei. Ca să ducem și mai departe comparația, prețul cu subvenția de la operator pentru împachetarea cu un abonament este același în cazul ambelor terminale.

Performanțe

Când ai două terminale su o grămadă de specificații tehnice în comun și cu prețuri apropiate, automat te întrebi care dintre ele performează mai bine. Mai jos aveți un clip video cu cele două rulând AnTuTu Benchmark. Primul este Xiaomi Mi 10T Lite 5G.

Rezultatele sunt destul de apropiate, cu un mic avantaj în favoarea telefonului de la Xiaomi. Cele două telefoane au rulat umăr la umăr și, în ciuda chipset-ului teoretic mai slab, Mi 10T Lite 5G reușește un punctaj ceva mai mare.

Nici în testul PC Mark nu vedem diferențe foarte mari. Însă rolurile se inversează și telefonul celor de la Motorola scoate un scor mai bun. Mai jos aveți cele două capturi de ecran cu rezultatele. Primul este cel obținut de Xiaomi.

Xiaomi își recâștigă micul avantaj și în Geekbench 5.

Am încercat și 3D Mark și GFXbench,dar telefonul producătorului chinez nu a vrut nicicum să ruleze aceste aplicații de benchmark. Oricum, lucrurile sunt destul de clare din punctul de vedere al performanțelor.

Autonomie

Cu totul pe dos stau lucrurile atunci când vine vorba despre autonomie. Moto G 5G Plus îl spulberă pur și simplu pe Xiaomi Mi 10T Lite 5G în testul de baterie din PCMark. Capturile de ecran de mai jos sunt grăitoare.

Menționez că am rulat testul cu luminozitatea ecranului la maxim la ambele telefoane și cu conexiunea WiFi pornită.

Ca de obicei, telefoanele Motorola fac legea în ceea ce privește autonomia.

Însă în utilizarea cotidiană și bateria de pe Xiaomi Mi 10T Lite 5G își face treaba cu brio. Am trecut lejer de bariera să-i spunem psihologică a unei zile de utilizare fără probleme. Ba chiar am avut surpriza plăcută să ajung și la două zile întregi de folosire a telefonului între două încărcări.

Concluzie

Piața de terminale 5G cu prețuri accesibile din România este încă destul de tânără. Așa că jucătorii serioși par să fie destul de puțini. Xiaomi Mi 10T Lite 5G pare să prindă un loc la masa acestora. Concurență este, telefonul are însă argumentele sale.

Decizia finală aparține în mod clar fiecăruia dintre voi. Însă un lucru este clar. Sunt de apreciat eforturile companiei producătoare chineze de a-și face cât mai cunoscută prezența pe piața locală.

2 COMENTARII

  1. Salut
    Ce imi recomanzi dintre Xiaomi mi 10t lite, motorola moto g 5g plus si samsung A71, ma intereseaza navigare internet, clipuri video, calitate audio apeluri… sa fie rapid in functionalitatea de zi cu zi, il folosesc si ca telecomanda smart, soft imprimanta pentru a lista documente si poze ocazional, drumetii munte, concerte (cand vom mai merge la concerte).
    Multumesc

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep