HomeFeaturedFocusApple a prezentat sistemele Silicon: MacBook Air, MacBook Pro si MacBook mini...

Apple a prezentat sistemele Silicon: MacBook Air, MacBook Pro si MacBook mini pe ARM (M1)

Apple a prezentat noile sisteme MacBook construite pe platforma Silicon M1 (system on a chip) cu 8GB RAM și prețuri de la 999 USD.
Apple a prezentat noile sisteme MacBook construite pe platforma Silicon M1 (system on a chip) cu 8GB RAM și prețuri de la 999 USD.

Aseară Apple a anunțat seria 2020 pentru gama MacBook, echipate cu noul procesor M1 Apple Silicon. Este prima generație de MacBook Air/Pro care folosesc propriul CPU al Apple, M1, construit special pentru linia de Mac-uri. Noua generație MacBook Air 13.3 are o configurație modestă, cu doar 8GB RAM și 256 GB pentru stocare, pornind de la 999 USD, exact același preț ca al generației precedente pentru care Apple plătea licență Intel.

Noile modele pot să fie comandate de azi și vor fi disponibile pentru livrare din 17 noiembrie. Modelul de bază are un GPU cu 7 core-uri, un CPU cu 9 core-uri și două porturi USB Type-C. Varianta cea mai performantă ajunge la 16GB RAM și 2TB pentru stocare, cu un preț de 2049 USD.

M1 este un cip similar cu cel de pe iPhone 12 și iPad Air, iar Apple spune despre el că are cea mai bună performanță per wat, cu instant on (laptop-ul este funcțional din momentul în care îl deschizi). Autonomia este un element forte, MacBook Air putând să ofere până la 15 ore de browsing.

La nivel de design, noul MacBook Air 13.3 cu M1 este identic cu celelalte modele Air, inclusiv dimensiune și greutate. Display-ul Retina are aceiași rezoluție 2560 x 1600 pixeli și pentru că are suport USB Type-C (pentru încărcare, DisplayPort, Thunderbolt 3, and USB 3.1 Gen 2) se poate lega și un monitor extern.

În teorie noul MacBook Air 13.3 M1 este de 3.5 ori mai rapid decâr Air-ul lansat în primăvară, cel puțin asta spune Apple. Iar pe zona de performanță grafică există un spor de 5x (modelele anterioare foloseau un GPU Intel), 2x pentru SSD și 9x pentru machine learning (cred că e o informație extrem de importantă pentru utilizatorul normal de MacBook Air). Evident, Apple nu spune exact scenariile care au dat performanțele astea, așa că nu trebuie să punem prea mare bază pe ele până nu vedem teste reale.

Foarte interesantă mi se pare decizia de a lăsa portul audio jack de 3.5 mm. Adică pe tablete și pe iPhone nu e nevoie de el, dar pe MacBook Air, generația cea mai nouă, trebuie să existe? Nu îmi e foarte clar care e motivul din spatele deciziei.

Noile laptop-uri folosesc aceiași cameră web de 720p, însă microfonul este de o calitate mai bună.

MacBook Pro 13.3 M1

Dacă MacBook Air 13.3 M1 e dedicat consumatorului obișnuit, modelele Pro ar veni în întâmpinarea cretorilor de conținut și al dezvoltatorilor de aplicații. Surprinzător, noul model cu procesor M1 vine cu doar 8GB RAM (!?) și 256GB pentru stocare, la un preț de 1299 USD.

Are o baterie mai bună, care permite până la 20 de ore de browsing. În rest vorbim de aceleași specificații ca cele găsite în MacBook Air 13.3 M1 plus prezența Touch Bar și a unui sistem cu trei microfoane.

După cum am spus deja, lansarea de aseară este un moment definitoriu în industrie și marchează orientarea către ARM a zonei ultrabook. Cu toate astea, am rămas cu un gust amar pentru că Apple nu m-a convins cu nimic – în mod surprinzător nu a arătat care este performanța reală a noilor laptop-uri cu macOS Big Sur.

Da, va permite rularea tuturor aplicațiilor prin emulare via Rosetta 2, până când dezvoltatorii o să le recompileze pentru ARM. În același timp vine cu premisa rulării acelorași aplicații de pe iPhone/iPad și pe MacBook.

Doar că nu acum. De asta există doar 3 modele: MacBook Air, MacBook Pro și Mac mini care vin cu suport M1, deci acțiunea este în momentul de față un experiment prin care Apple testează puțin piața. Da, a dedicat resurse și vrea să reușească să dea la o parte Intel și să își facă propriul hardware și pentru laptop în ideea că va imita succesul iPhone/iPad.

Până departe mai e mult. Sunt foarte curios care vor fi părerile reale în urma utilizării noilor MacBook-uri cu M1. Până pe 17 noiembrie vor veni review-urile alea faine, în care produsul e promovat și elogiat.

După aceea, când utilizatorii pun mâna pe ele o să aflăm și cât de bune sunt.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep