După avalanșa de zvonuril legate de Xiaomi Mi 10T Pro (și de versiunea standard), iată că acum vine cireașa de pe tort. Pentru o scurtă perioadă de timp cele două telefoane au fost listate în oferta Amazon din Spania. Dincolo de faptul că acum nu prea mai există secrete legate de configurația lor, avem și detaliile comerciale. Și poate cel mai important, avem confirmarea faptului că cele două terminale vor ajunge și în Europa.
Așa că merită să aruncăm o scurtă privire asupra lor. În primul rând, în listarea celor de la Amazon ambele telefoane sunt echipat cu chipset Qualcomm Snapdragon 865. Versiunea Pro nu are Snapdragon 865+, așa cum sperau entuziaștii. Oricum, suportul pentru conectivitatea 5G este prezent.
Xiaomi Mi 10T Pro are un preț de 640 euro pentru combinația de 8 GB de RAM cu 128 GB memorie internă și 670 euro pentru memorie internă de 256 GB. Versiunea standard costă 550 de euro și are o singură variantă de memorie, cu 6 GB de RAM și 128 GB capacitate internă de stocare.
O diferență majoră va exista la nivel de camere foto. Mi 10T va avea un senzor principal de 64 megapixeli, în timp ce pentru versiunea Pro, Xiaomi a optat pentru un senzor principal de 108 megapixeli. Ambele telefoane vor avea pe spate sisteme de câte trei camere foto.
E spune că Xiaomi Mi 10T Pro va avea un ecran LCD, cu o rată de refresh de 144 Hz. Nu este clar dacă și versiunea standard va merge pe aceeași variantă. Însă pare destul de clar din fotografiile leak-uite că cititorul de amprentă digitale este plasat lateral.
Deocamdată acestea sunt informațiile care se cunosc despre cele două flagship-uri Xiaomi. Se pare că nu mai este mult până la apariția oficială.
via GSM Arena