Se pare că trendul smartphone-urilor pliabile continuă și tot mai multe companii se gândesc să vină cu o soluție proprie, chiar dacă în realitate o să mai avem de așteptat ceva ani până tehnologia o să fie suficient de matură încât să permită o utilizare în masă. Cu toate astea, companiile interesate încearcă să vină cu soluții proprii.
În esență treaba asta nu e rea, avantajul competitiv fiind un factor important, mai ales pentru companiile care vin mai târziu în zona asta. Iar pentru noi, utilizatorii, e un lucru benefic: o să avem de unde alege, iar cea mai bună tehnologie se va impune și celorlalți.
Știți că pe zona de aparate pliabile avem deja produsele Samsung, Huawei, Motorola, iar mai nou HTC pare că vrea să facă un pas în direcția asta. Da, HTC, compania aia pe care mulți dintre voi au și uitat-o din cauza gafelor pe care le-a făcut în ultima perioadă.
HTC a depus documentația pentru un nou patent (încă de anul trecut, în luna august – via LetsGoDigital) la WIPO (World Intellectual Property Office), conform schițelor de mai sus.
Cum vi se pare că arată? Deși folosește balamaua dubios, similar cu soluția Huawei pentru Mate X, modul în care arată primele randări îl fac puțin dubios. Bine,asta e doar părerea mea, altora s-ar putea să li se pară o chestie faină.
Protecția pentru balama iese mult în exteriorul carcasei și îi dă un aspect mai grosolan, indiferent dacă plierea se va face în interior sau exterior. Probabil că pe ideea că display-ul rămâne la exterior, utilizatorii vor avea totuși posibilitatea să folosească telefonul și când acesta este pliat.
Bine, deocamdată sunt doar speculații pentru că nu știm exact dacă schițele sunt și cele finale și dacă randările actuale sunt exacte. O să vedeam …
via PA