Zvonurile conform cărora compania chineză pregătește un nou vârf de gamă în segmentul smartwatch sunt tot mai frecvente. Ba ma mult, dincolo de câteva specificații tehnice, au început să apară și fotografii cu Huawei Watch GT2 Pro. Chiar fotografiile de presă, care ne arată și cele mai mici detalii de construcție ale acestui ceas. Semn că nu mai este foarte mult până la un anunț oficial.
În mod evident, vor fi două variante de dimensiune pentru acest ceas. Iar detaliile tehnice fac referire la versiunea de 46 milimetri.
Această variantă de Huawei Watch GT2 Pro va fi echipată cu un ecran OLED de 1,39 inchiși rezoluție 454 x 454 pixeli. Vedem că noua generație va avea marginile ecranului mult mai subțiri, pentru un aspect mai elegant.
La interior avem o memorie RAM de 32 MB și o capacitate internă de stocare de 4 GB. Toate ținute în viață de un acumulator de 455 mAh, care ar trebui să asigure o funcționare de minim 14 zile. Și care oferă, ca premieră, suport pentru încărcarea wireless. Inclusiv telefoanele capabile de reverse wireless charging vor putea încărca ceasul. Sistemul de operare va fi cel dezvoltat de compania chineză.
Carcasa lui Huawei Watch GT2 Pro va fi construită din oțel inoxidabil. Iar cureaua va putea fi din piele sau din cauciuc.
În ceea ce privește funcțiile, vor fi prezente toate posibilitățile de monitorizare a activităților sportive de la GT2. Cu destul de multe îmbunătățiri, promit oficialii companiei în teasingul făcut pentru acest produs.
Există chiar și o speculație cu privire la data unui anunț oficial. Se spune că fix pe 18 septembrie Huawei va arăta publicului acest produs. Este data care apare pe ecranul ceasului în fotografiile de presă.
via WinFuture