În ultimele luni, prin faptul că am lucrat de acasă, am avut ocazia să particip la mai multe evenimente de presă online și parcă am luat mai bine pulsul tehnologiei din anul acesta, într-un context în care presiuni politice tind să influențeze cursul ascendent al tehnologiei. Și din păcate acest lucru o să ne influențeze și pe noi, consumatorii.
Mă gândesc la două lucruri pe care le-am simțit direct: lansarea excelentului smartphone Huawei P40 Pro, care este văduvit artificial de integrarea serviciilor Google cu care toată lumea este obișnuită și mai nou, piedicile vizavi de implementarea 5G în România și nu numai, care vor influența direct prețurile accesului la 5G și vitezele/performanța. Din acest context, am zis că merită să înțelegem mai bine care e impactul Huawei pe piața de tehnologie, așa cum îl resimțim acum cu toții.
În zona de tehnologie, companiile care vor să aibă succes trebuie să fie foarte active în zona de cercetare și dezvoltare. Inovația continuă asigură popularitate și oferă beneficii palpabile pentru consumatorii finali, fiind motorul din spatele progresului. Fie că vorbim de design, de performanțe crescute pe partea de procesare, autonomie sau camera foto, sau despre extinderea experienței de utilizare, acestea sunt rezultatele directe ale investițiilor făcute în cercetare și dezvoltare (R&D).
În ultima perioadă, una dintre companiile care au investit mult în această direcție a fost Huawei, cu rezultate evidente, materializate în produse mai performante – uitați-vă doar la top-ul DxOMark ca să vedeți câte din smartphone-urile cotate cu cea mai bună cameră aparțin Huawei (sau Honor).
9.92 miliarde USD
Spre exemplu, doar în prima jumătate a acestui an, într-un context mult mai delicat decât de obicei, generat de pandemia globală de coronavirus plus interdicțiile de vânzare impuse de guvernul SUA, Huawei a direcționat 14,9% din totalul cheltuielilor sale înspre departamentele de cercetare/dezvoltare. Vorbim despre un buget de 9.92 miliarde USD în primele șase luni, un record pentru Huawei, care în același timp reprezintă un procent mi mare decât cel investit în inovație de alte companii de pe piața de tehnologie.
Este un record pentru Huawei. Un nou capitol dintr-o strategie pe care compania a îmbrățișat-o încă de la începuturi. Ca să aveți imaginea mai amplă, în zece ani, din 2009 încoace, compania chineză a investit nu mai puțin de 70,9 miliarde de dolari în cercetare și dezvoltare. Un buget care s-a reflectat în cele 87.800 de brevete înregistrate la nivel global, cu mai mult de jumătate înregistrate în afara Chinei.
O informație pe care nu o știam este că anual Huawei contribuie activ în comunitățile open source și cumulează peste 6.000 de contribuții către organizațiile internaționale de standardizare. Iar cooperarea cu brand-uri majore precum Porsche sau Leica este o dovadă a recunoașterii la nivel global a acestor eforturi.
Factorul uman
Rezultatele acestea sunt posibile în mare măsură datorită celor peste 80.000 de angajați implicați în zonele de cercetare și dezvoltare, care reprezintă 45% din forța de muncă totală a companiei. Printre ei sunt peste 1.000 de matematicieni, fizicieni și chimiști și mai mult de 10.000 de oameni implicați în cercetarea de bază.
Așa cum spuneam la început, investițiile în departamentele de cercetare și dezvoltare se văd în inovații care la rândul lor se regăsesc în produsele finale, situație obligatorie pentru companiile care vor să aibă succes. În ultimii ani, cu un efort susținut în zona R&D și nu numai, Huawei a ajuns lider în zona de tehnologie, lucru ce nu poate fi contestat – de exemplu, pe baza celor mai recente statistici, Huawei ocupă locul al doilea în topului producătorilor globali de smartphone. Lucru care nu ar fi fost posibil fără produse revoluționare, care să atragă atenția publicului, la prețuri atractive.
Huawei a fost una dintre primele companii care a decis să propună utilizatorilor finali camere foto performante pe smartphone, pentru asta a pornit o colaborare cu Leica ce i-a permis să folosească lentile speciale pe telefoane. Și să ofere câteva generații de produse care extind radical capabilitățile de fotografiere și filmare, în condiții de lumină naturală și mai ales în cele de noapte. Sau dacă ne gândim la Mate X, cu al său ecran pliabil, adus pe piață simultan cu Samsung. În acest moment nu pot fi ignorate nici smartwatch-urile Huawei, cu autonomia lor care setează noi standarde în piață, ecran OLED excepțional, o autonomie de două săptămâni și un preț mult mai mic decât al altor dispozitive similare.
Sunt doar câteva din inovațiile care îmi vin acum în minte, vizavi de Huawei.
Beneficiarii direcți ai acestor investiții pe care Huawei le face sunt consumatorii finali. Orice evoluție a pieței de tehnologie, evoluție la care contribuie așa cum am văzut și compania chineză, oferă publicutlui produse mai bune și mai evoluate. Iar faptul că acesta apreciază acest gen de produse este vizibil în vânzări.
În primele șase luni ale anului, veniturile din diviziile de consum ale Huawei au înregistrat o creștere de 15,85% față de perioada similară a anului trecut. O performanță cu atât mai spectaculoasă în contextul economic global generat de epidemia de coronavirus.
Nu cred că este greșit să afirmăm că, având în vedere istoricul Huawei, toate aceste investiții în inovație, au dus în mod indirect și la evoluția pieței de tehnologie. O contribuție asumată, pe care orice companie mare ar trebui să o aibă în strategia sa.