HomeMobileAndroidMate 40 va fi ultimul smartphone Huawei cu procesor Kirin

Mate 40 va fi ultimul smartphone Huawei cu procesor Kirin

Din cauza problemelor pe care le are cu SUA, Huawei nu va mai putea fabrica procesoarele Kirin, realizate în fabrica TSMC.
Din cauza problemelor pe care le are cu SUA, Huawei nu va mai putea fabrica procesoarele Kirin, realizate în fabrica TSMC.

Am citit că seria Mate 40 ar putea fi ultima serie care folosește procesoarele Kirin ale Huawei dacă SUA nu ridică blocada împotriva companiei chineze. Fiind programată pentru lansare în luna septembrie, seria Mate 40 care este construită în jurul Kirin 9000, cel mai puternic cipset al Huawei, ar putea să fie prima și ultima ce beneficiază de cipset-ul Kirin 9000 pentru că SUA a interzis Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) să mai lucreze cu Huawei și HiSilicon.

Asta ar fi a doua mare lovitură pe care Huawei o primește de la guvernul Trump după ce trecerea pe lista neagră de anul trecut a pus compania chineză în imposibilitatea de a mai folosi (cel puțin oficial) Google Play Services pe versiunile Android de pe noile smartphone-uri. Dacă blocarea folosirii Google Play Services nu a ridicat mari probleme Huawei, aceasta fiind capabilă să creeze în timp record propriul magazin de aplicații AppGallery în care aduce constant cele mai importante aplicații din Play Store și permite utilizatorilor o instalare facilă și sigură, problema legată de cipset-uri s-ar putea să fie mult mai mare.

Huawei își creează propriile cipset-uri prin divizia HiSilicon, însă producția propriuzisă era făcută în fabricile TSMC – prin blocarea colaborării, Huawei se găsește în imposibilitatea (cel puțin temporară) de a-și produce cipset-urile și deci nu mai poate lansa produse noi.

Evident că soluții sunt: una dintre ele ar fi să pornească un parteneriat cu MediaTek și fie să folosească aceste procesoare (nu cred că e o opțiune validă pentru că procesoarele MediaTek au o performanță net inferioară celor Kirin) fie să își construiască/cumpere propria fabrică de procesoare. Sau să găsească un alt partener – citeam că Qualcomm și-ar fi exprimat dorința de a lucra cu Huawei sau poate că Foxcon scoate ceva din mânecă.

În condițiile date, pentru noi ca utilizatori de gadget-uri, blocarea/scoaterea de pe piață (chiar și temporar) a Huawei prin politici din acestea de licențiere este un lucru rău și blochează concurența.

După cum am mai spus, sper ca Huawei să găsească o cale de a ieși din încorsetarea patentelor deținute de SUA și a putea să ofere în continuare alternative excelente și mai ieftine pentru produsele Apple/Samsung.

via AC

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep