HomeFeaturedFocusDetalii mai multe în Google Maps

Detalii mai multe în Google Maps

Google lansează o nouă grafică pentru Google Maps, care oferă mai multe detalii hărților, peisaje mai colorate și mai bine evidențiate.
Google lansează o nouă grafică pentru Google Maps, care oferă mai multe detalii hărților, peisaje mai colorate și mai bine evidențiate.

Google anunță că începând de săptămâna aceasta lansează o nouă grafică pentru Google Maps, care oferă mai multe detalii hărților, peisaje mai colorate și mai bine evidențiate, ceea ce va permite oamenilor să înțeleagă mai ușor cum arată zona la care se uită.

Google Maps are imagini de înaltă fidelitate din satelit pentru 98% din teritoriul locuit al planetei. Folosind un nou algoritm de colorare a hărților, Google Maps poate acum să folosească  imaginile din satelit și să transpună informațiile din acestea într-o hartă mai detaliată și dinamică. Când explorezi o zonă vei observa ușor caracteristicile geografiei locului: vei putea distinge ușor plajele aride sau deșerturile de râuri, lacuri sau văi. De asemenea, se poate observa din culori cât de bogată este vegetația dintr-o anumită zonă sau calotele de zăpadă din vârful munților.

Actualizarea ce oferă o privire comprehensibilă asupra detaliilor naturale este disponibilă în toate cele 220 de țări și teritorii acoperite de Google Maps. Aceasta înseamnă o acoperire de peste 100 de milioane de kilometri pătrați de teren. Noua grafică a Google Maps va fi vizibilă pentru orice zonă – de la cele metropolitane la cele mai mici sate.

Noua tehnică de colorare a hărții se folosește de AI care analizează și identifică caracteristicile cadrului natural din imaginile din satelit, evidențiind în mod special zonele aride, înghețate, împădurite sau montane. Apoi, fiecărei părți identificate i se atribuie o culoare, de o anumită intensitate. De exemplu, o zonă dens împădurită va fi clasificată cu verde închis, în timp ce o regiune cu arbuști va fi colorată într-un ton de verde mai deschis.

O privire asupra împrejurimilor localității Sedona din Arizona. Pe noua grafică se diferențiază clar zona deșertică.

Noua grafică nu oferă doar o reprezentare mai bună a detaliilor naturale și o imagine mai clară asupra peisajului, ci și informații pentru a te orienta mai bine și sigur. În curând, Google Maps va oferi informații detaliate la nivelul străzii, care arată forma și lățimea ei la scară. Utilizatorii vor putea vedea exact unde sunt trotuarele, trecerile și refugiile de pietoni. De asemenea, vor fi disponibile informații pentru accesul persoanelor în scaun cu rotile sau a cărucioarelor. Aceste detalii vor fi disponibile în următoarele luni în Londra, New York și San Francisco, iar pe viitor vor acoperi tot mai multe orașe.

Vezi trecerile de pietoni, trotuare și refugii pentru pietoni în Google Maps. De asemenea, se vede forma și lățimea străzii.

via Google

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep