HomeFeaturedFocusDe ce isi merita banii Samsung Galaxy A41

De ce isi merita banii Samsung Galaxy A41

Samsung Galaxy A41

În ultima vreme am tot primit întrebări de genul: ”merită Galaxy A41?”, ”de ce să nu iau un brand mai puțin cunoscut cu bani mai puțini?” sau ”cât de bun este Samsung Galaxy A41 în comparație cu alte modele mai ieftine?”. Așa că m-am hotărât să îi fac o analiză și să îl pun în balanță cu un smartphone (semnificativ) mai ieftin în ideea de a vedea dacă își merită banii. L-am avut la îndemână, întâmplător, pe noul Allview Soul X7 Pro, cel mai recent terminal al companiei din România. Ce a ieșit, puteți vedea în cele ce urmează.

Prima senzație atunci când l-am văzut pe Samsung Galaxy A41 și am început să-l butonez a fost cea de uimire față de dimensiunile sale mici. Pe lângă dispozitivele actuale, pare un compact, chestie ce nu este deloc rea, pentru că există un segment semnificativ de public care preferă încă ecranele mici și telefoanele care pot fi cu ușurință manevrate cu o singură mână.

Mi-a plăcut faptul că se păstrează, chiar și la această scară mai mică (atât ca dimensiuni, dar mai ales ca preț de achiziție), linia de design devenită clasică pentru compania coreeană. Din punct de constructiv telefonul este la fel de atent lucrat ca și Samsung Galaxy A71, care la rândul său mi-a făcut o impresie bună. Dar are și ceva elemente de design împrumutate de la Galaxy S20+, unul dintre modele de top (alături de modelul Ultra) ale Samsung în 2020. Ca să vă dau niște exemple, putem vorbi despre sistemul de camere foto de pe spatele terminalului sau profilul foarte subțire.

Mai mult și extrem de important: Samsung Galaxy A41 face față cu brio sarcinilor unui utilizator mediu de Android. Și aici începem să argumentăm afirmația din titlu, pentru că performanțele și comportamentul său au fost peste așteptări. Nu trebuie nici să ne așteptăm la fapte de vitejie ieșite din comun, dar, pentru segmentul său de preț, telefonul se descurcă admirabil.

Și în cele ce urmează am să vă spun de ce. Înainte de a ne uita peste performanețe haideți să vedem puțin ce configurație are Samsung Galaxy A41 și care este prețul său în acest moment.

Configurație hardware

Aceasta sunt specificațiile tehnice ale lui Samsung Galaxy A41:

  • Ecran: Super AMOLED
  • Diagonală: 6,1 inci
  • Rezoluție: fullHD+ (2400 x 1080 pixeli)
  • Aspect: 20:9
  • Densitate: 431 ppi
  • Chipset: Mediatek MT6768 Helio P65 (12nm)
  • Procesor: octa-core (2×2.0 GHz Cortex-A75 + 6×1.7 GHz Cortex-A55)
  • GPU: Mali-G52 MC2
  • Memorie RAM: 4 GB
  • Memorie internă: 64 GB
  • Slot microSD: da, slot dedicat
  • Sistem de operare: Android 10, One UI 2.0
  • Cameră foto frontală: sistem de trei camere 48 MP, f/2.0, 26mm (wide), 1/2.0″, 0.8µm, PDAF + 8 MP, f/2.2, 123˚ (ultrawide), 1/4.0″, 1.12µm + 5 MP, f/2.4, (depth)
  • Cameră foto frontală: 25 MP, f/2.2, 25mm (wide), 1/2.8″, 0.9µm
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 3500 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 15W
  • Dual-SIM: da, sloturi dedicate
  • Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub display
  • Altele: NFC, USB Type-C, radio FM
  • Dimensiuni: 149.9 x 69.8 x 7.9 mm           
  • Greutate: 152 g
  • Construcție: față sticlă, spate plastic, ramă plastic
  • Culori: Prism Crush Black, Prism Crush Silver, Prism Crush Blue, Prism Crush Red

Se poate observa ușor o configurație care deși nu pare spectaculoasă, poate face față cu brio solicitărilor unui utilizator mediu de Android. Iar prețul său este unul atractiv, Samsung Galaxy A41 costă doar 1199 lei pe eMAG.ro.

Cum se poziționează față de alte produse?

Ca să pot răspunde la întrebarea ”își merită banii?” m-am gândit să îl compar cu alte dispozitive aflate într-o gamă similară de preț. Și pentru că noi nu vorbim doar la nivel de specificații tehniceetalate pe hârtie, ci ne spunem părerea despre produse abia după ce le vedem și le testăm, cea mai bună soluție a fost să vorbim despre Galaxy A41 în comparație cu un aparat ce se afla la noi în această perioadă. S-a nimerit să avem în teste un model apropiat din punct de vedere al specificațiilor tehnice: Allview Soul X7 Pro. Este adevărat, un smartphone cu preț ceva mai mic (899 LEI), dar am avut astfel ocazia sa lamurim dilema multora dintre cititori: merităm să investim bani într-un smartphone doar pentru că scrie pe el Samsung?

Samsung Galaxy A41 versus Allview Soul X7 Pro.

Ei bine, mulți dintre voi știu deja că produsele Samsung nu au un preț mai mare doar pentru că au brandul Samsung pe ele. Ci și pentru că un astfel de aparat vine cu câteva argumente solide care să justifice diferența de preț. În cazul de față ele sunt vizibile încă de la nivelul specificațiilor tehnice.

Smartphone-ul Allview vine cu un ecran mai mare, cu un design oarecum familiar ce are un orificiu pentru camera foto frontală, în timp de ecranul lui Galaxy A41 are camera selfie ascunsă într-un notch în formă de picătură. Însă acum apare și prima diferența semnificativă: Samsung Galaxy A41 este echipat cu un ecran Super AMOLED (care integrează și cititorul de amprentă digitală) și diferența se vede, iar diferența de calitate este vizibilă imediat.

Samsung Galaxy A41 versus Allview Soul X7 Pro.

Cipset-urile pe care sunt construite cele două aparate diferă, iar aici aplicațiile de benchmark stabilesc diferențele măsurabile. Cantitatea de memorie este aceiași, doar că viteza diferă din nou. Sistemul de camere foto de pe Samsung pare mai interesant încă de la nivelul specificațiilor, chiar dacă are cu un senzor mai puțin. Samsung vine cu o configurație 48 MP main + 8 MP ultrawide + 5 MP adâncime, iar Allview X7 Soul Pro vine cu o combinație de 13 MP main + 8 MP ultrawide + 2 MP adâncime + 2 MP macro. Camera foto frontală de pe Galaxy A41 arată mai bine (25 MP față de 16 MP).

Bateria este mai mare la Allview X7 Soul Pro, lucru de așteptat pentru un smartphone ce beneficiază de un ecran mai mare.

Cum stă treaba în realitate?

La prima vedere Allview Soul X7 Pro are de partea lui argumentul prețului mai mic. Costă 900 de lei pe site-ul oficial al companiei. Însă avem aceiași întrebare legitimă: merită creșterea bugetului cu 300 de lei, pentru a alege Galaxy A41, sau rămânem pe un buget mai mic pentru că ceea ce ne oferă este suficient?

Și vine mai departe, în mod firesc, următoarea întrebare: nu cumva telefonul Samsung reprezintă o alegere mai inspirată?

La aceste întrebări o să vă ofer răspunsul imediat.

Primul test de performanță, cel din AnTuTu Benchmark ne arată un plus semnificativ în favoarea lui Samsung Galaxy A41. Inclusiv felul în care este rulat testul arată că telefonul coreenilor se mișcă ceva mai bine. Să nu uităm totuși că este vorba despre terminale entry-level, așa că și pretențiile trebuie să fie limitate. Aveți mai jos materialul video cu cele două telefoane rulând în paralel AnTuTu Benchmark.

Diferența se păstrează și în 3DMark. Am vrut să am confirmarea și dintr-o altă aplicație de benchmark. După cum vedeți am pus doar două screenshot-uri. A fost mai greu să realizez un material video pentru simplu fapt că smartphone-ul Allview a generat ceva erori de mai multe ori în timpul rulării acestui benchmark și a trebuit să reiau testarea. Din păcate un astfel de comportament se întâmplă des pe modele cu specificații tehnice similare, mai ales cele produse de branduri mai puțin cunoscute.

Rezultate 3DMark: Samsung Galaxy A41 versus Allview Soul X7 Pro.

Prima poză este cu rezultatul obținut de Samsung Galaxy A41, cea de-a doua cu rezultatul telefonului de la Allview.

La testul de baterie din PCMark însă situația s-a repetat și nu am mai avut nervi. Soul X7 Pro nu reușește să ducă testul până la capăt – după trei încercări nereușite am renunțat. Așa că vă las cu screenshot-ul cu rezultatul obținut de Samsung Galaxy A41. Unul foarte bun, care ne arată că o baterie mică poate să vă dea suficientă energie pentru a-l folosi fără probleme, iar explicația este combinația dintre un display de dimensiune mai mică și un cipset care consumă mai puțină energie.

Vizavi de viteză și autonomie cred că lucrurile sunt destul de clare și că vă dați seama că diferența de preț dintre cele două telefoane este justificată pe deplin. Și mai mult, merită cheltuită fără regrete pentru a alege Galaxy A41.

Atenție la detaliile constructive

Lucrurile nu se opresc aici și nu o să insist pe zona elementelor de construcție, a formei și a dimensiunii, pentru că aici părerile sunt subiective. Dar pot să vă spun câteva cuvinte despre diferența la nivel de calitate a display-ului: un panel Super AMOLED ca cel de pe Samsung bate oricând un LCD IPS în condiții de lumină puternică, mai ales când cele două sunt privite dintr-un ușor unghi. Fotografia de mai jos este  grăitoare.

Samsung Galaxy A41 versus Allview Soul X7 Pro.

În plus, vedem că și marginile ecranului sunt sensibil mai finuțe la Samsung Galaxy A41.

In stanga Samsung Galaxy A41, in dreapta Allview Soul X7 Pro. Observati marginile mai subtiri pentru Galaxy A41.
In stanga Samsung Galaxy A41, in dreapta Allview Soul X7 Pro. Observati marginile mai subtiri pentru Galaxy A41.

Și telefonul are un profil mai subțire, lucru care îi conferă un plus de eleganță.

Sus Samsung Galaxy A41, jos Allview Soul X7 Pro.

Ar mai fi de discutat și partea de performanță foto. O să revin și cu câteva rezultate în urma unui test foto mai amănunțit, doar că din experiența cu Galaxy A71 am senzația că sistemul de camere foto de pe Galaxy A41 se descurcă la rândul său suficient de bine.

Concluzie: merită dați banii pe Galaxy A41?

În acest moment aveți destule argumente care să vă ajute să decideți singuri dacă prețul de 1199 lei este justificat pentru achiziția lui Samsung Galaxy A41 sau mai bine vă orientați către ceva mai ieftin. Mie mi se pare că terminalul este unul complet și cu rezultate peste așteptări, care justifică pe deplin banii ceruți.

V-aș recomanda să aveți grijă și să nu cădeți în capcana unui buget sub 1000 de lei, decât dacă sunteți cu adevărat constrânși de limitări financiare. Deși poate părea la prima vedere că se pot obține beneficii mai mari cu bani mai puțini, în realitate lucrurile nu stau deloc așa, iar exemplul de mai sus este elocvent.

Chiar și fără o analiză detaliată legată de performanța foto, pot spune că Samsung Galaxy A41 reprezintă un candidat serios pentru cei care au un buget în jurul valorii de 1000 de lei și justifică un mic efort financiar în plus. Vă sugerez ca înainte să decideți să faceți cumva să îl vedeți și să puneți mâna pe el ca să vă convingeți ce și cum. Îl găsiți în showroom-urile operatorilor sau prin magazine mari gen Media Galaxy sau Altex, unde e posibil să vedeți că este și în ceva promoții.

Dincolo de toate astea, Galaxy A41 vine cu avatajul unei prezențe solide pe piața locală Samsung, inclusiv pe zona de service în caz că aveți nevoie de așa ceva. E un aspect care se poate dovedi foarte folositor în momentul în care apar momente mai puțin plăcute pentru un utilizator de smartphone (legate de reparații și garanții).

Concluzia este una singură: Samsung Galaxy A41 își merită cu prisosință banii. Ba mai mult, merită chiar și un efort din partea celor care vor să limiteze bugetul de achiziție la o valoare rotundă de 1000 de lei. Pentru că are suficient de multe de oferit în plus, lucruri esențiale care să justifice din plin acest efort și să ofere satisfacție utilizatorului.

Și să nu uit: beneficiază de prezența Google Play preinstalat și mai mult ca sigur va primi update-uri Android decât oricare alt model cu care veți dori să îl comparați. Este un lucru pe care nu ar trebui să îl treceți cu vederea mai ales dacă plănuiți să îl țineți mai mult!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep