Vineri seara Microsoft a deschis înscrierile pentru conferința sa dedicată dezvoltatorilor pe platformă Microsoft, BUILD 2020, care anul acesta se va desfășura online și are participare gratuită. Va avea loc timp de 48 de ore, pe 19 și 20 mai.
Și marchează revenirea la conceptul inițial al unei conferințe dedicate exclusiv dezoltatorilor, așa cum era PDC-ul de dinaintea BUILD. Merită de menționat faptul că BUILD face parte alături de Ignite și Inspire din suita celor trei conferințe majore mutate online de Microsoft din cauza epidemiei COVID-19.
Pentru 2020 BUILD va fi folosită pentru prezentarea instrumentelor, serviciilor, în general a tuturor resurselor necesare dezvoltatorilor pentru a oferi produse moderne, de calitate. Unele dintre sesiuni au fost deja înregistrate, altele vor fi transmise live pe subiecte pornind de la Microsoft 365, Project Cortex – serviciul de management aflat încă în dezvoltare, IoT și edge computing; Power Platform, boți și AI. Sesiunile vor avea conținut pur tehnic, cu API-uri și modalitățile de a crea produse pe aceste platforme.
Mai mult ca sigur o să vedem și un keynote susținut de Satya Nadella. Și ca de obicei vor mai intra pe scenă Chief Technology Officer Kevin Scott, șeful Cloud și AI Scott Guthrie, șeful Experiences and Devices Rajesh Jha și beinînețele Partner Program Manager Scott Hanselman.
Deocamdată nu există calendarul sesiunilor, probabil că o să fie publicat în scurt timp. Însă înregistrarea online e permisă și gratuită și vă recomand să participați pentru că o să fie conținut de calitate.
Vă puteți înregistra aici și tot la acest link veți găsi și mai multe detalii despre eveniment.
Eu m-am înregistrat deja, nu vă ia mai mult de 5 minute.
[…] ce Microsoft a anunțat că oferă accesul gratuit la conferința BUILD (ce anul acesta se desfășoară online) dedicată dezvoltatorilor, e rândul Apple să facă același lucru: începând cu 22 iunie, puteți […]