Conform unui studiu realizat de către Strategy Analytics, în primele trei luni ale anului 2020, cel mai bine vândut smartphone la nivel global a fost Samsung Galaxy A51. Nu mai puțin de 6 milioane de unități au fost livrate în primu trimestru al anului.
Nu este o surpriză foarte mare. Cei care sunt cât de cât la curent cu piața de smartphone, știu că telefoanele din seria Galaxy A de la Samsung se vând cel mai bine. Iar Galaxy A51 a venit cu moștenirea predecesorului său, care a reușit și el cifre impresionante.
Surpriza mult mai mare o reprezintă Galaxy S20+, unul dintre noile vârfuri de gamă ale coreenilor, care se plasează pe locul al treilea al clasamentului publicat chiar de către compania coreeană. În acest clasament mai sunt prezente doar terminale Xiaomi, în primele șase poziții.
Însă studiul publicat de coreeni are câteva șmecherii la mijloc. În primul rând, face referire discretă la telefoane Android, ceea ce cam lasă pe dinafară iPhone-ul. S-ar putea ca acesta să fie chiar pe poziția fruntașă dacă ar apărea în acest studiu.
De asemenea, există o diferență între unitățile livrate și cele vândute. O diferență destul de subțire pentru Samsung, care jonglează cu cei doi termeni pentru a așeza cifrele câte mai convenabil.
Până la urmă, ce contează cel mai mult din acest studiu, este că Galaxy S20+ este cel mai popular telefon din seria de top a coreenilor. Asta scuză fotografia de intro a acestui scurt material. Și, ca o scurtă paranteză, Business Wire este compania de casă a Samsung.
via BusinessWire