Creșterea raportată de studiul celor de la Strategy Analytics este de 20% față de perioada similară a anului trecut. S-au livrat în primele trei luni ale acestui an, arată același studiu, aproximativ 14 milioane de unități smartwatch.
Ca de obicei, Apple domină categoric acest top. Cota sa de piață pentru primul trimestru al acestui an este de 55%. Adică circa 7,6 milioane de unități livrate. Compania din Cupertino este urmată, la mare distanță, de Samsung, cu livrări de 1,9 milioane și de Garmin, care a livrat circa 1,1 milioane de unități. Creșterea celor de la Garmin este cea mai semnificativă. Adică aproximativ 38 de procente de la an la an.
De remarcat că în contextul actual de criză globală, generată de coronavirus, anumiți producători au reușit totuși creșteri. Este vorba despre Apple și Samsung, care au avut perioade de inactivitate la fabricile de asamblare și la furnizorii de componente. Și Garmin și Fossil au reușit creșteri în acest prim trimestru al anului.
Analiștii sunt de acord că impactul pandemie globale de coronavirus va fi mai vizibil pe piața de smartwatch în al doilea trimestru al anului. Cam la fel cum se va întâmpla și pe piața de smartphone. Însă, aceiași analiști sunt optimiști pentru cea de-a doua jumătate a lui 2020.
via SamMobile