Toți cei care au fost dezamăgiți de lipsa culorii negre din oferta Apple AirPods sunt pe cale să primească o alternativă: HTC U Ear. Imaginea de mai sus ne arată un presupus set HTC U Ear, trimis pentru omologare la comisiile speciale din SUA și Taiwan. Informația vine via AP de unde mai aflăm și că aceste căști ar fi fost deja omologate, chiar dacă seamănă extrem de mult cu cele ale Apple.
Alte detalii legate de HTC U Ear ne arată încărcătorul ce are și rol de cutie pentru transport, cu suport USB Type-C și fără wireless charger. Dincolo de acest lucru, se pare că cel mai important lucru legat de HTC U Ear ar fi culoarea neagră, care așa cum am amintit deja, lipsește din portofoliul Apple, ceea ce ar putea face HTC U Ear o alternativă interesantă – asta dacă cineva își închipuie că un fanboy a alege soluții HTC în locul cele Apple.
Oricum, e bine că HTC încearcă să mai facă și altceva dincolo de căștile Vive și menține încă activă ideea că la un moment dat ar putea reveni cu un smartphone deosebit care să completeze colecția de gadget-uri.
Ce credeți?