Vreți să știți ce smartphone face cele mai bune poze? Am testat Samsung Galaxy S20 Ultra (venit în teste prin programul Orange Smartphone Testers) alături de Huawei P40 Pro, Huawei P30 Pro și Huawei Mate 30 Pro pe câteva scenarii de zi (despre cele de noapte vorbesc într-un articol separat). A ieșit un test interesant, mai ales în condițiile în care a trebuit să stau în izolare, fără posibilitatea de a pune în valoare telefoanele la capacitatea lor maximă.
Am comparat capabilitățile foto ale unor smartphone-uri ce sunt (Huawei P40 Pro) sau au fost pe primul loc (Huawei P30 Pro și Mate 30 Pro) în top-ul DxOMark cu cel mai nou și mai puternic smartphone al Samsung: Galaxy S20 Ultra 5G, cu a sa impresionantă cameră foto principală de 108 MP. Acum câteva zile am discutat despre capabilitățile de zoom (vă invit să citiți articolul de aici), iar acum e momentul să vedem ce pot face aparatele din punct de vedere al detaliilor, culorilor și focalizării. Mi-ar fi plăcut să pot analiza capabilitățile foto și în direcția peisajelor și a fotografiilor de compoziție, așa cum am făcut în anii precedenți, însă din cauza interdicțiilor de deplasare prin Brașov m-am mulțumit cu ce am găsit pe lângă casă.
După cum deja probabil că știți, specificațiile tehnice ale smartphone-urilor din test sunt oarecum similare în ceea ce privește configurația, Samsung Galaxy S20 Ultra 5G impunându-se prin folosirea unor camere foto cu senzori mai mari(108, respectiv 48MP).
Huawei Mate 30 Pro | Huawei P30 Pro | Huawei P40 Pro 5G | Samsung Galaxy S20 Ultra 5G | |
Camera wide | 40 MP, f/1.6, 27mm, 1/1.7″, PDAF | 40 MP, f/1.6, 27mm, 1/1.7″, PDAF | 50 MP, f/1.9, 23mm, 1/1.28″, 2.44µm, omnidirectional PDAF | 108 MP, f/1.8, 26mm, 1/1.33″, 0.8µm, PDAF |
Telefoto | 8 MP, f/2.4, 80mm, 1/4.0″, PDAF, OIS | Periscope 8 MP, f/3.4, 125mm, 1/4.0″, PDAF, OIS | Periscope 12 MP, f/3.4, 125mm, PDAF, OIS | Periscope 48 MP, f/3.5, 103mm, 1/2.0″, 0.8µm, PDAF, OIS |
Zoom optic | 3X | 5X | 5X | 10X |
Zoom digital | 30X | 50X | 50X | 100X |
Dimensiune poza telefoto (pixeli) | 3648 x 2736 | 3648 x 2736 | 4096 x 3072 | 4000 x 2252 |
Camera ultrawide | 40 MP, f/1.8, 18mm, 1/1.54″, PDAF | 20 MP, f/2.2, 16mm, 1/2.7″, PDAF | 40 MP, f/1.8, 18mm, 1/1.54″, PDAF | 12 MP, f/2.2, 13mm, 1.4µm, Super Steady video |
Adâncime | TOF 3D | TOF 3D | TOF 3D | 0.3 MP, TOF 3D, f/1.0 |
Stabilizare optică | da | da | da | da |
Branding | Leica optics | Leica optics | Leica optics | n/a |
Testul constă în analiza a 15 poze de zi, majoritatea macro, realizate cu setările standard ale camerelor foto, pe modul Photo, cu focalizare automată. Ce a ieșit vedeți în cele ce urmează, cu mențiunea că am inserat în articol pozele redimensionate pentru a putea fi încărcate mai ușor. Cele de rezoluție mai bună se regăsesc pe albumele de pe contul de Facebook al MOBzine.
Pentru fiecare test smartphone-urile au primit câte o notă de la 1 la 4, cu 4 pentru cea mai bună poză și 1 pentru cea mai slabă.
Test 1:
Pentru prima rundă am ales fotografierea unor flori ce abia înfloriseră după iarna de o zi din Brașov, de la începutul lunii aprilie. Am focalizat pe floarea din partea dreapta jos.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Se văd foarte bine diferențele dintre poze și faptul că au fost probleme de focalizare, mai ales pentru Samsung Galaxy S20 Ultra 5G, care și după primul update de firmware tot are dificultăți în a focaliza în pozele de aproape.
La nivel de culoare mi se pare că Huawei P30 Pro a reușit să obțină cel mai bun balans, cu Mate 30 Pro închizând prea tare imaginile iar P40 Pro și S20 Ultra 5G deschizându-le mult prea mult. La fel și în ceea ce privește nuanța de verde.
Test 2:
Aici am căutat să văd cum este reprezentată culoarea mov și din nou focalizarea pe macro.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
De data aceasta toate pozele sunt deschise și se văd diferențe clare în ceea ce privește redarea culorii mov. Avem patru poze și patru moduri de redare a culorii.
P30 Pro dă o imagine cu culori prea intense, P40 Pro le deschide prea tare. Galaxy S20 Ultra 5 și Mate 30 Pro s-au apropiat de realitate, Samsung fiind cel mai aproape de adevăr.
În ceea ce privește focalizarea (pe prima floare din stânga), toate aparatele s-au descurcat binișor.
Test 3:
O poză macro cu bokeh pronunțat. Focalizarea s-a făcut pe mugurul de măr și urmărim efectul bokeh, detaliile mugurului si culorile.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
S20 Ultra și P30 Pro au focalizat mai bine, efectul bokeh fiind reușit. Se văd cele mai bune detalii, iar culorile sunt aproape de realitate. Cu un plus pentru S20 Ultra 5G care nu accentuează artificial culorile. M-a dezamăgit P40 Pro ce nu a reușit să producă suficiente detalii.
Test 4:
Din nou o poză macro, pe fundal verde. Din experiența testelor făcute în anii anterior știu că verdele, alături de roșu și albastru sunt culori care nu sunt redate chiar așa cum trebuie. Urmărim și detaliile din fiecare imagine în parte.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Acum vedem că aparatele au reușit să focalizeze mai bine, cu suficiente detalii. Din nou apar probleme în redarea culorilor, cel mai fidel reușind să fie Huawei Mate 30 Pro. P40 Pro a focalizat bine, doar că a deschis prea mult imaginea. P30 Pro și S20 Ultra au accentuat artificial culoarea.
Test 5:
Din nou efect accentuat bokeh și o nuanță de roșu pe un boboc de magnolie.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Aici toate aparatele au reușit un bokeh foarte bun și culorile sunt similare. Îi dau câștig de cauză (la limită) lui Samsung Galaxy S20 Ultra 5G, luând în considerare și culoarea bobocului și a tulpinii. Mate 30 Pro este foarte aproape, urmează P40 Pro și la final P30 Pro care a accentuat prea tare culorile.
Test 6:
Trecem acum pe culoarea galbenă și detalii.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Luate separat, pozele au ieșir bine atât din punct de vedere al detaliilor cât și din cel al culorilor. P40 Pro are culori fade, P30 Pro le accentuează prea tare. Iar între Mate 30 Pro și S20 Ultra 5G merg din nou pe Samsung care aduce detalii mai bune pe flori și frunze.
Test 7:
O combinație de culori, focalizare pe florile din spate:
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
În ceea ce privește focalizarea (pe floarea din spate), Huawei P40 Pro stă cel mai bine. Din păcate culorile sunt mult prea fade. P30 Pro a greșit și focalizarea și culorile sunt prea deschise, iar S20 Ultra 5G e aproape, oferind culori aproape la fel de deschise. Însă culoarea pământului e mai apropiată de realitate.
Test 8:
Din nou am apelat la flori pentru o altă combinație de culori. Am focalizat pe prima floare.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
S20 Ultra 5G, P40 Pro și Mate 30 Pro au rezultate similare. Focalizarea(floare, frunze) și culorile lui P40 Pro mi se par cele mai bune. Pentru că nu pot să mă decid între Mate 30 Pro și S20 Ultra 5G, le pun pe același nivel, iar ultimul vine P30 Pro care din nou accentuează prea mult culorile.
Test 9:
Încercăm acum o imagine în care avem mai multe nuanțe de maro și gri.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Iese din discuție P30 Pro cu ale sale culori prea intense, iar bătălia se dă între Mate 30 Pro, P40 Pro și S20 Ultra 5G unde pozele sunt similare. Parcă un mic avantaj au P40 Pro și S20 Ultra 5G și pentru că nu văd diferențe clare între ele, le pun pe prima poziție.
Test 10:
Aici ar fi trebuit să fie simplu: am un brăduț uscat, pe un fundal de lemn.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Este evidentă diferența de culori dar și de detalii. P30 Pro iese din discuție din cauza culorilor prea accentuate, iar Mate 30 Pro pentru că le are prea deschise. Între S20 Ultra 5G și P40 Pro înclin spre Samsung, ce a reușit să reproducă culorile mai aproape de realitate, dar nici el nu le-a făcut 1:1.
Test 11:
Și continuăm cu reproducerea culorilor pentru lemn, de data asta cu o combinație de soare și umbră:
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Din nou avem diferențe foarte mari în ceea ce privește culorile. P30 Pro și S20 Ultra 5G le-au reprodus greșit, iar între Mate 30 Pro și P40 Pro merg pe mâna celui din urmă, deși la nivel de detalii Mate 30 Pro face o treabă mai bună.
Test 12:
Detalii și culori. Am vrut să văd cum iese focalizarea pe mânerul coardei și cât e bine sunt redate culorile de pe firul coardei și scoarța copacului.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Ies în evidență culorile mult prea vii realizate de P30 Pro și cele prea deschise reușite de P40 Pro. Între Mate 30 Pro și S20 Ultra 5G merg cu primul, combinația de culori fiind mai aproape de realitate.
Test 13:
Sticlă, cauciuc și rugină. O combinație ce în soare puternic a pus probleme tuturor aparatelor.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
Detaliile și culorile de pe poza lui P40 Pro sunt cele mai apropiate de realitate, urmat de Samsung Galaxy S20 Ultra 5G. Se vede cât de intense sunt culorile de pe P30 Pro, ceea ce îl trimite automat pe ultimul loc. Îmi place și textura reușită de P40 Pro.
Test 14:
Venim din nou la niște detalii și un fundal albastru.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
P30 Pro nu se dezminte și iarăși introduce culori prea deschise, la polul opus este Mate 30 Pro. Iar între P40 Pro și S20 Ultra 5G, aparatul Huawei are avantajul unei focalizări mai bune.
Test 15:
Alb și negru. E momentul să vedem cum se descurcă aparatele când vine vorba să reproducă o textură de piele neagră și una de cauciuc, albă.
Huawei Mate 30 Pro:
Huawei P30 Pro:
Huawei P40 Pro:
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G:
S20 Ultra 5G și P30 Pro ratează detaliile de pe husa de piele, in plus poza lui P30 Pro are culori prea intense. Iar între Mate 30 Pro și P40 Pro înclin spre ultimul pentru că reușește să reproducă mai bine culoarea de fundal.
Concluzie: Samsung Galaxy S20 Ultra 5G sau Huawei P40 Pro?
Pe baza rezultatelor din cele 15 teste lucrurile sunt simple: S20 Ultra 5G e la egalitate cu P40 Pro, chestie care nu mă surprinde. Pe de o parte avem o cameră foto de 108 MP, dublată de un software care o trage înapoi – e enervant că în ciuda unor specificații de top, S20 Ultra 5G are dese probleme de focalizare, mai ales pentru pozele de aproape. Speram ca după primul update de software acest lucru să se rezolve.
Din păcate nu s-a întâmplat și prin urmare aparatul este tras înapoi în ciuda posibilității bune de redare a detaliilor și a culorilor.
Huawei Mate 30 Pro |
Huawei P30 Pro |
Huawei P40 Pro |
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G |
|
Test 1 |
1 |
4 |
3 |
2 |
Test 2 |
3 |
1 |
2 |
4 |
Test 3 |
1 |
3 |
2 |
4 |
Test 4 |
4 |
1 |
3 |
2 |
Test 5 |
3 |
1 |
2 |
4 |
Test 6 |
3 |
1 |
2 |
4 |
Test 7 |
3 |
1 |
4 |
2 |
Test 8 |
1 |
3 |
4 |
3 |
Test 9 |
1 |
2 |
4 |
4 |
Test 10 |
2 |
1 |
3 |
4 |
Test 11 |
4 |
1 |
3 |
2 |
Test 12 |
4 |
1 |
2 |
3 |
Test 13 |
2 |
1 |
4 |
3 |
Test 14 |
2 |
1 |
4 |
3 |
Test 15 |
3 |
1 |
4 |
2 |
Total |
37 |
23 |
46 |
46 |
De cealaltă parte avem un Huawei P40 Pro construit cu atu-urile generației 30 (P30 Pro și Mate 30 Pro s-au remarcat prin camere foto foarte bune) dar care nu are o evoluție constantă. Nu îmi place că de multe ori pozele ies cu culori mult prea deschise decât cele normale, însă la capitolul focalizare lucrurile stau foarte bune.
Așa se face că pe baza detaliilor adunate din acest test am o egalitate: S20 Ultra 5G e pe aceiași poziție cu Huawei P40 Pro. Sunt camerele egale?
Nici pe departe, dovada o aveți în pozele de mai sus.
E vreuna mai bună? Nici asta nu pot spune cu certitudine. Mi-ar fi plăcut să pot ieși prin Brașov și prin jurul orașului să pot face mai multe poze și mai variate pentru a putea avea o imagine și mai bună asupra capabilităților foto ale celor două aparate.
Ce pot să vă spun este că fiecare dintre aparatele din test are plusuri și minusuri, iar avansul tehnologiei dintre 2019 și 2020 e evident: P30 Pro a rămas în urmă, dezavantajat de un algoritm ce intensifică prea mult culorile. Mate 30 Pro se menține în top, iar P40 Pro ce are un sistem foto similar, e mai finisat și lentilele Leica fac o treabă foarte bună.
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G e oarecum o dezamăgire: în mod tradițional flagship-urile Samsung s-au descurcat bine în pozele de zi, cu detalii și culori bune. De data asta, evidentele probleme de focalize au făcut ca S2) Ultra 5G să nu fie acolo unde ar fi trebuit, în ciuda unui senzor de 108 MP.
Acestea fiind zise, vă las pe voi să alegeți care cameră foto vă tentează mai mult. Mergeți pe mirajul unui senzor de 108 MP sau preferați ceva mai mic, dar cu lentile mai bune?
P.S.: sper ca după ce se termină perioada de izolare să pot să continui testul foto și să adaug și alt tip de poze, la fel cum am făcut anul trecut când am comparat iPhone XS cu S10+ și P30 Pro.
#stamacasa
Ceva ai schimbat la P30 Pro, îl am și nu poate scoate așa culorile decât dacă activezi filtrele Real Time: Leica Smooth sau Vivid. Chiar și la începutul testului tău scotea culori normale, iar dintr-odată au început toate pozele să prezinte culori intense, artificiale și mai puține detalii.
Pai asta e foarte interesant, ca nu am schimbat nimic nici inainte si nici in timpul testului. Am lasat setarile standard, tocmai ca sa am uniformitate in test.
Îmi vine greu să cred că nu s-a declanșat o astfel de setare din greșeală cel puțin, tocmai pentru că am telefonul, știu cum face poze și pentru că la începutul testului au ieșit normale pozele.
Oricum, e foarte utilă comparația! Mulțumim!
P.S. Așa cum spunea cineva mai jos, ar fi interesant și testul pe timpul nopții.
In curand o sa fac o comparatie S20 Ultra 5G, Note 20 Ultra 5G, Note 9 si P40 Pro. Inclusiv cu poze de noapte. Stay tuned!
trebuia facut un test comparativ si la expunere pe timp de noapte. Asa, testul comparativ nu e complet.
Asa este. Aveam in plan sa fac asta, doar ca din motive de COVID nu am putut iesi din casa noaptea.
Poate repetam testul cand apare Galaxy Note 20
[…] că deja toată lumea a înțeles că mulți megapixeli asociați camerelor foto nu înseamnă neapărat și o calitate foarte bună a pozelor (dacă vă interesează în mod deosebit acest aspect!). M-am jucat cu sistemul de camere foto de […]
[…] ocazia testului comparativ dintre S20 Ultra 5G, Huawei P40 Pro, P30 Pro și Mate 30 Pro, am testat și câteva huse pentru Huawei Mate 30 Pro și vi le recomandăm. Am primit de la […]
[…] să stau în izolare, nu am putut testa la maxim potențialul camerelor foto. Am realizat însă un test comparativ cu Mate 30 Pro, P30 Pro și Samsung Galaxy S20 Ultra 5G, pe care vă invit să îl parcurgeți. Am urcat în albumul de pe Facebook pozele, la dimensiune […]