Microsoft a lansat un update de Skype ce aduce și pe această platformă de comunicare posibilitatea de a avea fundaluri personalizate, indiferent de tip-ul de laptop și capacitatea camerei video. Update-ul în cauză este disponibil pentru Windows, Linux și MacOS (aici instalează versiunea 8.57.0.116).
Vă puteți actualiza Skype-ul mergând în Audio & Video Settings și acolo veți vedea setarea Choose background effect cu mai multe opțiuni: none – păstrează setarea standard, blur – defocalizează fundalul și Add image – unde vă adăugați ce imagine doriți.
Puteți să apelați la imaginile din vacanță sau să încercați ceva nou – vă propun să vă uitați pe colecția Bing Wallpaper, că tot am amintit de ea zilele trecute. Luați de acolo wallpaper-ul din ziua curentă și îl folosiți în Skype. Sau luați ceva din lista de aici.
Sigur o să vă placă să încercați ceva nou și să vă pregătiți de vacanță, că oricum sunt șanse ca doar așa să putem ieși din casă în vara asta.