Azi dimineață DJI a prezentat noua dronă DJI Mavic Air 2 (exact cea pe care am văzut-o în leak-urile de săptămâna trecută) și propune schimbări importante față de versiunea Mavic Air, lansată în urmă cu doi ani.
În primul rând Mavic Air 2 este o dronă mai grea (are acum 570 g, față de 430g ale primului model), vine cu o baterie mai mare (3500 mAh față de 2375 mAh), permițând o autonomie de 34 de minute. Camera din interior primește un update semnificativ la senzorul Sony folosit de cele mai noi smartphone-uri. Este tot unul de 12 MP, dar acum camera are 1/2″ (12.7 mm).
Mavic Air 2 poate înregistra 4K @ 60 fps, 1080p @ 240fps și 4K la 60 FPS iar modul Hyperlapse poate merge pana la 8K. Din punct de vedere al siguranței zborului Advanced Pilot Assistance (APAS) 3.0 evită mai bine obiectele, iar noua funcție AirSense detectează semnalele ADS-B pentru a evita ciocnirea de aeronave mai mari. Bineînțeles, modurile semi-automate ActiveTrack și Quickshots sunt în continuare prezente.
O altă mare schimbare este legată de controll-erul Mavic Air 2, care acum este mult mai mare și după cu puteți vedea, ține smartphone-ul în alt mod.
Unii spun că noul design pare să fie mai ergonomic, nu aș putea spune ce și cum.
Una peste alta schimbările sunt importante și menține drona Mavic Air 2 în zona de mijloc, pentru că nu poate încă înlocui Maivc 2 Pro sau Zoom.
Mavic Air 2 e deja disponibil pentru precomenzi de la 840 EUR. Și după cum am mai spus, România nu e încă prezentă în magazin ca să o putem comanda direct de acolo.
via DJI