Săptămâna trecută a fost ceva vânzoleală pe net vizavi de cum o să arate viitorul iPhone 12 Pro (da, e cam devreme să vorbim despre acest subiect, dar se pare că internauții au timp liber și au adus subiectul în discuție). În principiu vorbim despre o carcasă cu margini din oțel, care mie îmi aduce aminte de iPhone 4s, și curbe pronunțațe la margine, la fel ca cele de pe iPad Pro.
Pe baza schițelor avem și primele imagini model, realizate de entuziaști. Se observă ușor aspectul plat și slot-ul pentru camerele foto, care se pare că devin cel mai important lucru asociat unui smartphone. Printre camerele foto (se discută de un senzor principal de 64MP) va exista noua găselniță pentru AR, adică senzorul LIDAR 3D.
Imaginile de mai sus sunt create de Jonas Daehnert și publicate pe Twitter.
According to the latest rumors and leaks: the iPhone 12 Pro. TBH, I'm sceptical about the bezel size. However, the dimensions of the device match the proportions of the screen and user interface. (rev. 1) pic.twitter.com/GVHEd9b4kg
— Jonas Daehnert (@PhoneDesigner) April 18, 2020
Trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca Apple să revină la acest design. Nu spun neapărat că nu îmi place, însă mă așteptam la ceva mai mult, mai ales în contextul în care Samsung a dat-o rău în bară cu design-ul de pe seria S20.