HomeCloud & MobilityREGINA MARIA lanseaza platforma Clinica Virtuala pentru consultatii medicale online

REGINA MARIA lanseaza platforma Clinica Virtuala pentru consultatii medicale online

 Rețeaua de sănătate REGINA MARIA lansează Clinica Virtuală, platformă de consultații medicale online
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA lansează Clinica Virtuală, platformă de consultații medicale online

Mă bucură să văd că în sfârșit rețeaua Regina MARIA lansează serviciul Clinica Virtuală, dezvoltat în timp record împreună cu Microsoft România, prin care le oferă pacienților posibilitatea de a beneficia de consultații medicale direct de acasă. În acest fel se aduce o alternativă de consult, încurajând astfel comportamentul de responsabilitate și izolare impus de către autorități.

Până acum treaba asta nu a fost nici necesitate și nici oportunitate, dar ce să vezi? În condiții de criză prioritățile se schimbă. În bine, sper eu.

Consultațiile online sunt urmate de un raport medical complet care conține, după caz, și indicații de tratament acceptate în farmacii pentru procurarea rețetelor prescrise. Consultația este salvată în dosarul medical al abonatului, asigurând astfel continuitatea urmăririi medicale a pacientului. Momentan, serviciul beneficiază de disponibilitatea a peste 100 de medici, din numeroase specialități precum medicină internă, gastroenterologie, ORL, endocrinologie, pediatrie, dermatologie, psihologie pediatrică și consiliere nutriție. În perioada imediat următoare capacitatea Clinicii Virtuale REGINA MARIA va crește considerabil, pe măsură ce mai mulți medici din Rețea își vor muta activitatea din cabinete în online.

Toți abonații rețelei REGINA MARIA pot accesa Clinica Virtuală fără costuri suplimentare, conform abonamentului, direct din ”Contul meu”, atât din browserul calculatorului, cât și din aplicația mobilă (App Store și Play Store). Discuția cu medicul se va întâmpla prin Microsoft Teams, aplicație care se poate descărca gratuit înainte de consultație sau pentru care puteți folosi direct clientul din browser.

„Sunt momente în care fiecare dintre noi trebuie să contribuie cu cele mai bune abilități pe care le deține la siguranța și bunăstarea comunităților din care facem parte – și asta se aplică la fiecare dintre noi, dar și la companiile și organizațiile pe care le reprezentăm. Ultimele două săptămâni, dar și starea de maximă urgență provocată, au însemnat un adevărat efort inspirațional din partea tuturor celor implicați în dezvoltarea și implementarea acestei soluții, ajungând de la stadiul de idee la implementare în mai puțin de 10 zile. Este un angajament solid pe care ni l-am însușit, acela de a oferi infrastructura tehnologică necesară tuturor comunităților în care ne desfășurăm activitatea, sprijinind organizațiile să realizeze mai mult. Cu această ocazie, efortul nostru s-a concentrat pe sprijinul oferit pacienților pentru a primi sfaturi relevante de sănătate și pe sprijinul oferit medicilor de a oferi îngrijire la distanță, eliminând în același timp necesitatea de expunere și deplasare care pot fi evitate. Să poți realiza acest lucru este o contribuție mică, dar importantă, la bătălia continuă pe care profesioniștii noștri o duc în fiecare zi. ”, subliniază Violeta Luca, Director General Microsoft România.

Clinica Virtuală REGINA MARIA a fost lansată cu prioritate pentru abonați și testată într-un proiect pilot, iar în zilele următoare va fi accesibilă gradual tuturor companiilor abonate. În câteva zile, serviciul va deveni disponibil pentru toți pacienții REGINA MARIA, abonați sau neabonați.

Sper să nu aveți nevoie de consultații medicale în perioada asta, dar dacă e cazul atunci folosiți Clinica Virtuală. Se accesează de aici.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep