Redmi Note 9 Pro Max a fost prezentat oficial imediat după anunțul lui Redmi Note 9 Pro. Chiar dacă, judecând după denumirea acestui terminal, ne-am fi așteptat să vedem un display mai mare, lucrurile stau puțin altfel. Cele două terminale seamănă destul de mult, deosebirile sunt la nivel de memorii și camere, așa că funcționează din plin ceea ce am afirmat în titlul acestui scurt material. Pentru ceva bani în plus, cei care doresc puțin mai mult decât ceea ce oferă versiunea standard, au îl la dispoziție pe Redmi Note 9 Pro Max.
Așadar se păstrează aceeași dimensiune a ecranului, de 6,67 inchi. De fapt, cele două telefoane sunt aproape identice. Ce aduce în plus la interior versiunea Max este o a treia variantă de memorii, cu 128 GB capacitate internă de stocare și 8 GB de memorie RAM.
Apoi, chiar dacă s-a păstrat și aceeași capacitate a acumulatorului, de 5020 mAh, a crescut viteza de încărcare până la 33W.
Și, la fel de important, s-a umblat la abilitățile foto. Pe partea din spate, senzorul principal de 48 de megapixeli al sistemului de patru camere de pe Note 9 Pro, a fost înlocuit cu unul de 64 megapixeli. Este ajutat de un ultra-wide tot de 8 megapixeli (ușor modificat) și de aceeași senzori de adâncime (2 megapixeli) și macro (5 megapixeli).
Și camera foto frontală a urcat de la 16 megapixeli la 32 megapixeli.
Acestea sunt toate diferențele dintre cele două terminale. În mod evident, ele se răsfrâng și la nivel de preț. Redmi Note 9 Pro Max costă aproximativ 180 euro, 205 euro și respectiv 225 euro, în funcție de versiunea de memorie.
via Xiaomi