Informația este una cât se poate de oficială și vine chiar de la CEO-ul companiei. Ni Fei, acesta este numele respectivului personaj, a afirmat că pentru ZTE Nubia Red Magic 5G aceasta va fi capacitatea maximă a memoriei RAM. După ce am văzut că și Xiaomi Mi 10 Pro ar putea avea o versiune cu 16 GB de RAM, vine acum aceeași veste și de la ZTE. Se pare că trend-ul este clar și cred că și alte vârfuri de gamă de la alți producători vor urma aceeași cale.
Va fi interesant de urmarit și care va fi primul producător care va atinge în premieră această bornă, pentru că este o mișcare de marketing, care ajută destul de mult la capitolul imagine. De aici cred că este agitatia pe marginea acestui subiect.
Revenind la ZTE Nubia Red Magic 5G, tot din teasingul oficialului companiei aflăm și alte lucruri interesante despre terminalul care va duce mai departe succesul înaintașului său în rândul gamerilor de pe dispozitivele mobile. Spre exemplu, ni se spune că telefonul se va bucura de o tehnologie “air-cooled fast charging solution”, care va permite o încărcare ultra-rapidă de 80W.
Există și câteva detalii despre un sistem de trei camere foto, cu un senzor principal de 64 megapixeli (Sony IMX686), chiar și niste fotografii sample, care să demonstreze abilitățile acestui sistem, dar aici merită să așteptăm apariția terminalului pentru a vedea cu adevărat de ce performanțe va fi capabil.
Adăugăm în ecuație și o rată de refresh a ecranului de 144 Hz. Și ne dăm seama că cei de la ZTE nu au făcut rabat când a fost vorba de inovație și de a pune tot ce au mai bun în acest viitor telefon. Va fi un adevărat monstru, cu o putere de calcul pe care gamerii o vor aprecia.
ZTE Nubia Red Magic 5G pare să fie destul de aproape de o lansare oficială. Mulți spun că tot la MWC își va face apriția. Și cred că va atrage destul de multă atenție.
via Sparrownews