Mă gândesc că zilele acestea o să aveți puțin timp liber și o să vreți să faceți ceva interesant și de asta vin să vă propun ceva nou: 10 site-uri unde puteți să învățați (sau să vă exersați) abilități de programare. Sunt resurse gratuite, așa că nu vă costă nimic să dați o raită pe acolo.
- TopCoder
Este unul dintre primele proiecte de acest gen, foarte bine structurat. Găsiți o grămadă de algoritmi cu soluții mai vechi sau mai noi. Și bineînțeles, puteți să vă întreceți cu alți utilizatori online. - Coderbyte
Are peste 200 de probleme de programare pe care le puteți rezolva în 10 limbaje diferite. Foarte faină mi se pare clasificarea în funcție de complexitate și că sunt oferite tutoriale video pentru a înțelege mai bine soluția. - Project Euler
Participaea în Project Euler presupune să fiți familiarizați și cu probleme mai dure de matematică ca să puteți face o figură frumoasă. Și aici problemele sunt structurate în funcție de nivelul de dificultate. - HackerRank
Problemele pe care le veți găsi pe HackerRank abordează mai multe domenii: algoritmică, matematică, SQL, AI etc. și puteți să le rezolvați direct pe site. Fiecare problemă dispune de un grup de mesagerie unde puteți discuta cu ceilalți soluțiile alese. - CodeChef
Un site din India cu foarte multe probleme ce pot fi abordate indiferent de nivelul de pregătire. Codul poate fi scris direct în editorul online și testat tot acolo. Eventual vă puteți inspira și din tutorialele postate pe site. - Exercism.io
Cred că Exercism este cel mai complex proiect de acest fel, cu peste 3100 de probleme și acoperire în 52 de limbaje de programare (știu, nu credeați că există atâtea). După ce vă alegeți limbajul, puteți lucra pe propriul laptop la rezolvarea problemelor. Dacă vreți, puteți să lucrați cu un mentor ca să vă fie mai ușor. - Coderwars
Comunitatea Coderwars oferă la rândul ei o vastă colecție de probleme și are propriul editor online ce poate fi folosit la rezolvarea problemelor alese. - LeetCode
Pe LeetCode puteți să vă pregătiți pentru un eventual test de angajare. Sunt aproape 200 de probleme ce merită explorate online, direct din editorul oferit de site. - SPOJ
Sphere Online Judge vă propune peste 20000 de întreceri. Și aici se poate folosi editorul online pentru a scrie codul și a-l trimite spre evaluare. Din păcate, nu aveți ocazia să vedeți și soluțiile ”oficiale” sau cele ale altor participanți. - CodingGame
CodingGame este puțin diferit, participarea în concursurile de aici presupune de fapt participarea la scrierea codului pentru diverse jocuri. Pe lângă partea de programare aveți ocazia să vedeți cum se scriu și eventual să și scrieți propriile teste.
Sper să vă placă lista de mai sus. Am preluat-o de la Daniel Borowski pentru că mi s-a părut că este un material ce trebuie citit și dat mai departe.