Vă recomand aplicația Microsoft Math Solver drept asistent în rezolvarea problemelor de matematică mai mult sau mai puțin complexe. Funcționează pe mai toate versiunile Android și se folosește de AI-ul Microsoft pentru a putea interpreta rapid ecuațiile, inclusiv cele scrise de mână și adăugate în aplicație prin intermediul camerei foto.
Veți descoperi cât de interesantă este matematica cu ajutorul aplicației Solver, care vă oferă răspunsurile aproape instant. Mai mult, vă oferă posibilitatea de a urmări materiale video în care sunt explicate pe larg modalitățile de rezolvare pentru probleme mai complexe.
Și vi se oferă și reprezentarea grafică a respectivei probleme, chestie ce vă va ajuta să explorați modalități ingenioase de rezolvare.
Introducerea datelor în aplicație se poate face în trei moduri: fie prin adăugarea direct în interfața de tip calculator, fie prin scrierea de mână, sau după cum am menționat deja, prin intermediul unei poze. Apoi intră în acțiune AI-ul care va detecta informația scrisă și va încerca să își dea seama ce fel de problemă este, urmând ca apoi să primiți rezultatul.
Cel mai mult îmi place modul în care sunt detaliați pașii ce trebuie parcurși pentru a ajunge la rezultat, inclusiv cu propunerea unor probleme similare.
Lista problemelor pe care Math Solver le poate rezolva este măricică și acoperă aproape toate tipurile de probleme, de la aritmetica de bază până la caclue avansate de trigonometrie și integrale. Are inclus chiar și suportul pentru rezolvarea unor probleme direct din enunț, din păcate doar în limba engleză pentru moment: ”Volume of a cone with height 5 and radius of 2”.
Experiența este interesantă și cred că merită să vedeți cum funcționează.
Math Solver se găsește gratuit în Play Store și poate fi descărcat urmând link-ul de aici.
[…] o privire și în secțiunea Education unde veți găsi multe alte soluții faine – de exemplu Microsoft Math Solver (aplicația Microsoft ce folosește AI-ul pentru rezolvarea rapidă a problemelor de matematică […]
[…] De curând Google Lens a primit un update major în care au apărut filtre pentru Dinning și Translate în timp ce filtrele Text (OCR), Shopping și Auto au devenit opțiuni disponibile direct în interfață. Via 9to5Google aflăm că în cel mai nou APK de Google Lens beta (11.7) există detalii legate de iminenta integrare a unei funcții prin care utilizatorilor li se vor oferi detalii grafice legate de modul de rezolvare al problemelor de matematică – probabil ceva similar cu ce oferă deja Microsoft în Math Solver. […]