Am câteva recomandări pentru cei ce caută o husă de protecție pentru Sony Xperia 5. Ca de obicei, am apelat la partenerul nostru MobileDirect.ro ce ne-a oferit posibilitatea de a alege câteva modele pentru testare.
Prima alegere a fost o husă de protecție Cubz Series Carbon Dark, excelentă pentru a menține în siguranță carcasa de sticlă a lui Sony Xperia 5.
Husa este făcută din gel TPU cu textură de fibră de carbon, foarte ușoară și rezistentă. Are însă dezavantajul că mărește considerabil dimensiunea smartphone-ului. Este o husă dedicată celor ce știu că au tendința să supună telefonul la un stres foarte mare.
Pe de altă parte, cine dorește o soluție de protecție mai elegantă, am două propuneri: CUBZ Book Type Card Holder Black și Book Type Texture Split Brown CUBZ. Au construcție similară, diferă doar capacitatea de a păstra și mai multe carduri.
Primul model, CUBZ Book Type Card Holder Black
Vorbim de o husă din piele ecologică, neagră, cu o textură ce se simte bine în mână. Cuprinde tot telefonul, iar partea din față, realizată din gel moale nu va atenta la display-ul lui Sony Xperia 5. Se vede că are decupaje pentru camera foto și difuzor pentru a face utilizarea facilă.
În buzunarul din față poate să fie ținut un card, dacă sunteți adeptul unui astfel de tip de portofel.
Celălalt model arată un pic mai bine, pielea ecologică portocalie dându-i un aer mai modern. Construcția este similară cu cea a husei precedente, cu margini cusute și fața construită tot din silicon. Și tot la fel, are un buzunar interior pentru păstrarea cardurilor.
După cum discutam cu un cunoscut, Sony Xperia 5 arată fain și e construit bine, dar parcă e păcat să nu îl ții în husă.