Cred că numele nu a lăsat loc de semne de întrebare. Cei de la Motorola au accentuat o trăsătură a telefoanelor lor, care s-a regăsit și în denumire. Vezi cel mai recent exemplu despre care am scris, Motorola One Action. Un alt telefon din această serie, care avea o cameră video dedicată, de tip action cam. În momentul în care au anunțat oficial Motorola One Macro, cred că nimeni nu s-a îndoit de trăsătura specifică acestui nou membru al familiei.
Da, eroul nostru este specializat în realizarea fotografiilor macro! Și acesta este aspectul asupra căruia vom insista cel mai mult în acest material. Are o cameră foto dedicată, cu rezoluție de 2 megapixeli (f/2.2, 1/5″, 1.75µm), cu care te poți apropia până la 15-20 de milimetri de subiectul fotografiei.
În afară de această cameră, avem un terminal relativ modest din perspectiva specificațiilor tehnice, însă cu un preț destul de competitiv. Motorola One Macro costă doar 699 lei la Altex. Un preț foarte bun, pentru un telefon capabil să răspundă la cerințele utilizatorului mediu de Android, care vine și cu acel plus în zona fotografiilor macro.
Însă până să ajungem la pozele de tip macro, o să trec foarte scurt în revistă configurația terminalului nostru, dacă tot am evidențiat prețul mic pe care îl are. Raportul preț/specificații este cea mai bună metodă de a determina cât de atractiv este un terminal.
Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Motorola One Macro!
- Ecran: IPS LCD
- Diagonală: 6,2 inchi
- Rezoluție: 1520 x 720 pixeli
- Aspect: 19:9
- Densitate: 270 ppi
- Screen-to-body ratio: 81,3%
- Notch: da, în formă de picătură
- Chipset: Mediatek MT6771 Helio P70 (12nm)
- Procesor: octa-core (4 x 2,0 GHz Cortex-A73 + 4 x 2,0 GHz Cortex-A53)
- GPU: Mali-G72 MP3
- Memorie RAM: 4 GB
- Memorie internă: 64 GB
- Slot microSD: da, hibrid
- Cameră foto principală: 13 megapixeli (f/2.0, 1/3.1″, 1.12µm, PDAF, Laser AF) + 2 megapixeli (f/2.2, 1/5″, 1.75µm) senzor macro dedicat + 2 megapixeli (f/2.2, 1/5″, 1.75µm) senzor de adâncime
- Cameră foto frontală: 8 megapixeli (f/2.2, 1/4″, 1.12µm)
- Sistem de operare: Android 9.0 Pie
- Acumulator: Li-Po
- Capacitate: 4000 mAh
- Încărcare rapidă: da, 10W
- Senzor de amprentă: da, plasat pe spate
- Construcție: plastic polimer
- Altele: splash resistant, dual-SIM (hibrid), USB Type-C, FM radio, jack 3,5 mm
- Dimensiuni: 157,6 x 75,4 x 9 mm
- Greutate: 186 g
- Culoare: Space Blue
Așa cum se poate vedea, specificații decente, care reflectă prețul mic al terminalului, dar care răspund cerințelor unui utilizator de Android fără pretenții prea mari. O configurație care limitează puțin performanțele terminalului, dar nu într-o manieră drastică.
Pentru a exemplifica, vă propun un clip video în care Motorola One Macro și Motorola One Action rulează în paralel AnTuTu Benchmark. Rezultatele spun tot.
Însă, așa cum spuneam, scopul lui Motorola One Macro este de a livra fotografii macro cât mai reușite. Și aici aș spune eu că se descurcă aproape impecabil. L-am testat în timpul unui weekend petrecut la o cabană din Harghita-Bai, care a inclus plimbări prin pădure, drumeții, o scurtă ninsoare. Plus multă mâncare și băutură, dar asta nu este grăitor pentru materialul nostru. 🙂
În timp ce eu fotografiam macro cu Motorola One Macro, Ionuț îl punea la încercare, în aceleași condiții, pe Samsung Galaxy S10 5G (un material ce merită citit). Diferențele dintre fotografiile macro nu sunt foarte mari, dar diferența de preț dintre cele două terminale este imensă.
Mai este o diferență, care poate fi destul de importantă. Fotografiile macro realizate de Motorola One Macro au o rezoluție de 960 x 720 pixeli. Cam puțin!
Fotografiile la dimensiuni mai mari pot fi găsite în albume dedicate, pe pagina de Facebook MOBzine Romania (un like nu strică). Astfel pot fi făcute și comparațiile de rigoare.
Revenind la fotografiile macro reușite de Motorola One Macro,aveți mai jos câteva exemple. Cu mențiunea că la acest tip de poze este foarte importantă stabilitatea mâinii. De preferat să sprijiniți telefonul pe o suprafață fixă. Dacă nu este posibil, fotografiile realizate s-ar putea să nu fie tocmai fericite. Am încercat să aleg câteva din circa 300 de poze realizate.
Așa arată prin lentila lui Motorola One Macro un cui ruginit bătut în vârful unui gard.
Sau un nod pe o bucățică de sfoară.
Sau o crenguță de brad cu picături de ploaie în ea.
Așa se vede mușchiul de pe o bucată de stâncă. Știu, seamănă cu altceva! 🙂
Un close-up cu o piatră găsită în pădure.
Sau cu zahărul de pe o prăjitură.
O crenguță de brad cu licheni crescuți pe ea.
Lemnul unei buturugi rămase după tăietorii din pădure.
Un mugure de brad crescut pe această buturugă.
Așa arată nisipul fotografiat foarte de aproape.
Sau vârful unei crenguțe de brad uscate.
Și din nou brad cu picături de ploaie.
Dincolo de fotografiile macro pe care le poate realiza, One Macro este un terminal clasic pentru zona sa de preț, de la care nu poți emite pretenții exagerate. Cu aspectele sale mai bune și mai puțin bune, pe care o să încerc să le evidențiez pe scurt.
Mi-a plăcut în primul rând culoarea telefonului, singura opțiune pe care o ai la dispoziție, un albastru închis, într-un fel de trecere spre o nuanță mai deschisă.
Un mare plus pentru partea de software, acolo unde Motorola se numără printre favoriții mei pentru faptul că folosesc un Android aproape curat, fără bloatware și fără o interfață grafică foarte încărcată. Cât mai aproape de Android stock. Sau Vanilla, cum mai spun unii.
Construcția terminalului este solidă, îți dă impresia de siguranță, de lucru bine făcut, lipsit de fragilitate. Telefonul se ține foarte bine în mână.
Îmi place și faptul că în pachetul standard ai și o husă de protecție transpartentă, din silicon. Contribuie la un plus de siguranță în cazul unor incidente neplăcute. Cei care au preferințe ceva mai sofisticate, au la dispoziție o gamă largă de opțiuni pe MobileDirect.ro.
Autonomia trebuie să fie menționată obligatoriu la categoria plusuri ale telefonului. Specificațiile relativ modeste și capacitatea peste medie a acumulatorului conduc la o autonomie care te scapă de anumite griji. Se trece fără probleme bariera celor 24 de ore de utilizare, ba chiar poți fi lipsit de griji și pentru două zile.
Am lăsat la urmă poate cel mai mare argument în favoarea lui Motorola One Macro. Prețul! 699 de lei pentru acest terminal îl transformă într-un candidat serios pentru cei care au un buget limitat pentru achiziția unui smartphone.
La capitolul reproșuri, lista este deschisă de performanțele terminalului. Cred că un chipset Qualcomm Snapdragon ar fi fost de preferat, eu unul nu prea am o părere bună despre MediaTek.
Ecranul ar fi arătat mai bine cu o rezoluție fullHD+. Prea puține telefoane din zona de mid-range mai merg pe o rezoluție HD+. De asemenea, marginile ecranului sunt destul de groase, mai ales în partea de sus și de jos.
Și dacă tot am folosit în acest material comparația cu Motorola One Action, trebuie spus că îmi place mult mai mult aspectul alungit al acestuia și că mi-ar fi plăcut ca și Motorola One Macro să vină cu un display cu aspect 20:9. O formă mai alungită a telefonului l-ar fi făcut mai ușor de ținut cu o singură mână, aspect destul de important atunci când realizezi otografii macro.
La fel, am lăsat la urmă cel mai important reproș pe care am să i-l fac. Fotografiile macro au o dimensiune destul de mică (960 x 720 pixeli), datorită senzorului dedicat destul de mic. S-ar putea ca acest lucru să conteze!
Una peste alta, Motorola One Macro este un terminal care, privit prin prisma prețului său, se prezintă destul de bine. Un candidat serios pentru utilizatorii care au un buget fix pentru achiziția unui smartphone, în zona a 700 de lei. Și un telefon care nu poate fi ignorat de pasionații de fotografii macro care vor să folosească și telefonul pentru a captura cele mai interesante imagini.