Unul dintre flagship-urile așteptate de pasionații de smartphone de pretutindeni este Xiaomi Mi CC9 Pro, care se apropie de momentul lansării oficiale. Evenimentul dedicat apariției sale va avea loc pe 5 noiembrie. Nu mai este foarte mult de așteptat, astfel că oficialii companiei chineze au considerat că este momentul unui mic teasing. Mic dar suficient de grăitor încât să vedem că terminalul lor va avea pe partea din spate nu mai puțin de cinci camere foto, dispuse vertical.
Din fotografia publicată pe rețelele de socializare se disting însă și alte informații despre Xiaomi Mi CC9 Pro. Prima, care cumva era deja cunoscută, este că senzorul principal al acestui sistem de cinci camere va avea o rezoluție de 108 megapixeli. Este celebrul Samsung ISOCELL Bright HMX, dezvoltat de Xiaomi împreună cu Samsug, care se găsește și pe Xiaomi Mi Mix Alpha. Lângă acea inscripție vedem și o referire la un zoom optic 5x. Ceea ce presupune că vom avea un senzor telephoto destul de potent.
Despre Xiaomi Mi CC9 Pro se mai știe că va avea suport pentru încărcare rapidă de 30W. Sunt convins că vom avea parte și de alte vești minunate despre acest terminal la momentul lansării oficiale. Sunt convins de asemenea și că producătorul chinez nu va renunța la raportul preț/specificații care l-a făcut atât de popular. Mai trebuie doar ca și acest telefon să își facă loc și pe piețele europene pe care Xiaomi este deja prezent, pentru ca succesul lui să devină o certitudine.
În cadrul aceluiași eveniment de pe 5 noiembrie, Xiaomi a anunțat că va lansa și noua gamă de televizoare Mi TV 5, dar și un echipament wearable nou (sau o familie), Mi Watch. Va fi interesant de urmărit.
via IndiaShopps
[…] Am tot vorbit în ultima vreme despre modelul Mi CC9 Pro, pentru care Xiaomi face o grămadă de teasing. Și care va fi lansat oficial pe 4 noiembrie. Între timp am aflat că denumirea sa globală, sub care va ajunge inclusiv în Europa, este Xiaomi Mi Note 10. Un nume mult mai simpatic pentru europeni, cu un istoric al seriei. Între timp se mai adaugă câteva detalii tehnice la puzzle-ul incomplet pe care îl aveam până acum. […]