Au apărut în online primele imagini (generate de calculator) care pretind că îl înfățișează pe OnePlus 8, următorul flagship al tinerei companii chineze. În mod ciudat, acestea vin la foarte scurt timp de la anunțul oficial al lui OnePlus 7T. Aș spune că va mai trece ceva timp până la apariția unei noi generații, însă faptul că aceste poze au ieșit la iveală mă cam pune pe gânduri. Oare au cei de la OnePlus de gând să schimbe calendarul aparițiilor?
De notat că sursa acestor imagini generate pe calculator este una cu un istoric foarte bun, care nu prea a greșit când a prezis anumite trăsături de ordin fizic ale telefoanelor smart de interes. Este vorba despre @OnLeaks, care a fost destul de prezent în feed-urile de știri de specialitate, în ultima vreme.
Așa zisul OnePlus 8 seamănă destul de mult din punct de vedere fizic cu OnePlus 7 Pro. Și aici vin cu o primă părere. Cred că, dacă e să ne luăm după obiceiul companiei chineze, un eventual OnePlus 8 Pro va fi adevăratul vârf de gamă, iar telefonul pe care îl vedem astăzi va fi doar varianta ceva mai accesibilă.
Pentru început, OnePlus 8 nu are un mecanism de tip pop-up pentru camera foto frontală. Aceasta va fi găzduită de un orificiu care va perfora ecranul. De asemenea, se văd mici deosebi și la nivel de difuzor. Dar acestea sunt detalii.
Bursa zvonurilor vorbește despre o încărcare wireless, un feature pe care OnePlus l-a tot respins în ultima vreme. De asemenea, tot un zvon afirmă că ecranul lui OnePlus 8 va avea 6,5 inchi (aspect 20:9), iar versiunea Pro (dacă va exista) va fi ceva mai mare.
Deocamdată acestea sunt detaliile despre OnePlus 8. Însă mai este mult până la apariția telefonului, așa că avem timp suficient să completăm piesele lipsă ale acestui puzzle. Până atunci, vă las cu pozele.
via CashKaro