Apple se încăpățânează să ne arate că mereu se poate și mai prost: seria gafelor iOS 13 continuă cu iOS 13.2.1, lansat la doar două zile după iOS 13.2. Pentru că dezvoltatorii și testerii Apple nu sunt capabili să își facă treaba asistăm la un spectacol de gafe: al cincilea update de iOS 13 în 5 săptămâni. Nu e așa că e distractiv? Cascadorii râsului, nu alta.
Patch-ul vine să repare o problemă majoră ce a făcut ca anumite aparate Apple HomePod să nu mai poată fi folosite după update-ul la iOS 13.2. Iar singura soluție a fost să se deplaseze cu ele în service-urile Apple pentru reparație. Nu există încă o explicație oficială, doar un mic update pe pagina Apple unde utilizatorii de HomePod care au probleme după update-ul la iOS 13.2 să nu reseteze aparatele dacă nu vor să ajungă cu ele în service.
E drept, uitlizatorii de iPhone și iPad nu au mai avut parte de aceiași serie de dezastre ca la iOS 13 și 13.1, asta nu scuză însă comportamentul echipei de dezvoltare de la Apple care de la versiune la versiune ne arată că sunt tot mai praf.
Și asta are un efect negativ vizavi de cifrele de adopție a noilor versiuni de iOS de care Apple este atât de mândră.