HomeFeaturedFocusXiaomi Redmi K20 Pro Premium, noul varf de gama al companiei

Xiaomi Redmi K20 Pro Premium, noul varf de gama al companiei

Redmi K20 Pro Premium

Redmi K20 Pro Premium de la Xiaomi tocmai a fost introdus oficial și devine noul vârf de gamă al companiei. În momentul în care vorbim despre o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 855+ cu o memorie RAM de 12 GB și o capacitate internă de stocare de 512 GB, risipim orice urmă de îndoială care ar putea plana asupra afirmației din titlu.

Evident, există și variante mai accesibile (cu 8 GB de RAM și memorie internă de 128 GB sau de 512 GB), dar noi am mers direct în top. Compania producătoare afirmă că Redmi K20 Pro Premium este cel mai accesibil terminal cu Snapdragon 855+ (evident, în versiunea cu 8 GB de RAM și stocare de 128 GB). Și s-ar putea chiar să fie așa. Pentru că prețul este echivalentul a 380 dolari, pe piața din China. Tot acolo, varianta de top, cu 12 GB de RAM și 512 GB memorie internă, costă aproximativ 450 dolari.

Redmi K20 Pro Premium

Redmi K20 Pro Premium este construit în jurul unui ecran AMOLED de 6,35 inchi, rezoluție fullHD+. Camera frontală de 20 megapixeli este integrată într-un mecanism de tip pop-up, așa că ecranul nu este deranjat de notch-uri sau orificii. Mai mult, integrează și cititorul de amprentă digitală.

Pe partea din spate avem un sistem de trei camere foto, cu un senzor principal de 48 megapixeli, unul ultra-wide de 13 megapixeli și unul telephoto de 8 megapixeli.

Acumulatorul are o capacitate de 4000 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă de 27W. Sistemul de operare este Android 9.0 Pie cu MIUI 11 peste el.

via Gadgets360

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep