HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy Note 10+ review: cel mai bun Note de pana acum

Samsung Galaxy Note 10+ review: cel mai bun Note de pana acum

Ce este Galaxy Note 10+, cum se comportă și care sunt lucrurile importante pe care trebuie să le știți despre el
Samsung Galaxy Note 10+ cu S-Pen.

Ce este Galaxy Note 10+, cum se comportă și care sunt lucrurile importante pe care trebuie să le știți despre el. Despre toate acestea, plus analiza performanței și a camerei foto, veți putea citi în cele ce urmează.

A sosit și momentul în care publicăm review-ul lui Samsung Galaxy Note 10+, cel mai bun model din seria Note propusă de Samsung unei categorii clare de utilizatori: cei ce vor să beneficieze de un smartphone peformant, cu display generos și suport pentru S-Pen.

Specificații tehnice Samsung Galaxy Note 10+:

  • Dimensiune: 162.3 x 77.x x 7.9 mm
  • Greutate: 196 g
  • Protecție: Goriila Glass 6, carcasă de aluminiu
  • IP68
  • Display: Dynamic AMOLED, 6.8 inci
  • Rezoluție: 1440 x 3040 pixeli, 19:9 raport și 498 ppi
  • Cipset: Exynos 9825
  • CPU: Octa-core (2×2.73 GHz Mongoose M4 & 2×2.4 GHz Cortex-A75 & 4×1.9 GHz Cortex-A55)
  • GPU: Mali-G76 MP12
  • RAM: 12 GB + 256 GB suport pentru stocare (+ microSD)
  • Cameră principală:
  • 12 MP, f/1.5-2.4, 27mm (wide), 1/2.55″, 1.4µm, Dual Pixel PDAF, OIS
  • 12 MP, f/2.1, 52mm (telephoto), 1/3.6″, 1.0µm, PDAF, OIS, 2x optical zoom
  • 16 MP, f/2.2, 12mm (ultrawide), 1.0µm, Super Steady video
  • TOF 3D VGA camera
  • Frontală: 10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1.22µm, Dual Pixel PDAF
  • Conectivitate: WiFi, Bluetooth 5, GPS, NFC, USB Type-C
  • Baterie: 4300 mAh + fast charge 45W, Qi/PMA wireless charging 15W

Design: varianta finisată a lui Note 9

DSC_2120DSC_2110

După cum spuneam și ieri, când vă dădeam 5 motive PRO Samsung Galaxy Note 10+, Note 10+ reușește să vină cu un display mai generos decât Note 9, dar într-un format ce îl face mai mic și mai ușor de folosit. Motivele principale sunt legate de faptul că vorbim de o carcasă mai subțire, cu margini mai rotunjite, care asigură o aderență mai bună.

Marginea rotunjită a lui Samsung Galaxy Note 10+.
Marginea rotunjită a lui Samsung Galaxy Note 10+.

Și pentru faptul că zona afișabilă de pe partea frontală este crescută, fiind aleasă ideea cu gaură specială pentru camera selfie, s-a putut crește diagonala de la 6.4 inci la 6.8 inci (din păcate cu păstrarea rezoluției cam la același nivel – 1440 x 2040 pixeli, vs 1440 x 2960 pixeli pentru Note 9), obținându-se o densitatea mai mică (doar 498 ppi) pe un raport 19:9, foarte interesant din prisma utilizării.

Aplicarea unei curburi mai ample pe marginile carcasei, împreună cu eliminarea butonului Bixby (acum este prezent ca funcție programabilă pentru butonul de pornire/oprire) au dus la posibilitatea de subțiere a liniilor de design.

Mai jos de poate vedea Galaxy Note 9 (sus) alături de Galaxy Note 10+ (jos):

Note 9 vs Note 10+
Note 9 vs Note 10+

În rest design-ul este similar cu generația Note 9 – în partea inferioară avem o construcție aproape identică, diferențele minimale fiind date de eliminarea jack-ului audio și redesenarea S-Pen-ului.

Note 9 vs Note 10+
Note 9 vs Note 10+

În zona superioară, situația e similară:

Note 9 vs Note 10+
Note 9 vs Note 10+

Diferențe vizibile se pot observa pe display, distanța până la carcasă fiind de doar câțiva milimetri.

Note 9 vs Note 10+: display în soare puternic.
Note 9 vs Note 10+: display în soare puternic.

Partea din spate are o schimbare majoră, sistemul de camere foto nu mai este orizonatal ci vertical, cu adiția unei camere suplimentare, iar senzorul de amprentă este mutat de pe spatele aparatului, sub display.

DSC_2083

Display: 6.8 inci, raport 19:9 dar cu o densitate de doar 498 ppi

DSC_2104

Display-ul lui Galaxy Note 10+ este cel care aduce cele mai mai schimbări: o dată pentru că beneficiază de gaura pentru camera selfie, iar a doua oară pentru că deși este Dynamic AMOLED, culorile nu se ridică la nivelul celor de pe Note9. Totodată, creșterea în diagonală (de la 6.4 inci la 6.8 inci) nu este compensată cu o creștere similară și în rezoluție, lucru ce se soldează cu o densitate mai mică (498 ppi), lucru ce nu este neapărat o problemă.

În soare puternic Galaxy Note 10+ pare să nu poată să ofere aceiași calitate a imaginilor pe care o dă Note 9, lucru ce e posibil să se datoreze și prezenței implicite a unei sticle de protecție, o noutate pentru seria Note.

Note 9 vs Note 10+: display în soare puternic.
Note 9 vs Note 10+: display în soare puternic.

În același timp mai este un dezavantaj: sticla de protecție introduce un element de denivelare pe marginea curbată, evident la prindere.

Mai jos, se vede clar marginea sticlei de protecție: Samsung Galaxy Note 10+ este aparatul din mijloc:

DSC_2093

Și să nu uit: Note 10+ beneficiază de senzorul de amprentă pus sub display – merge relativ ok, nu am motive să mă plâng.

Pentru comparație, cum se vede display-ul de pe Note 9 vs Note 10+ vs Huawei P30 Pro în soare puternic:

Note 9 vs Note 10+ vs Huawei P30 Pro: display în soare puternic.
Note 9 vs Note 10+ vs Huawei P30 Pro: display în soare puternic.

Multimedia: un sistem excelent de camere foto, suport pentru redarea audio pe mai multe dispozitive, Bluetooth 5 și un difuzor mediocru

Pe zona multimedia Samsung Galaxy Note 10+ face o figură în general bună. Pozele și materialele video sunt de calitate – DxOMArk a pus modelul Note 10+ 5G pe primul loc în testul dedicat.

DSC_2131

Note 10+ introduce un sistem de fotografiere format din patru camere, trei în sistem clasic de wide, telephoto și ultrawide, iar a patra pentru 3D:

  • 12 MP, f/1.5-2.4, 27mm (wide), 1/2.55″, 1.4µm, Dual Pixel PDAF, OIS
  • 12 MP, f/2.1, 52mm (telephoto), 1/3.6″, 1.0µm, PDAF, OIS, 2x optical zoom
  • 16 MP, f/2.2, 12mm (ultrawide), 1.0µm, Super Steady video
  • TOF 3D VGA camera

Din câte m-am jucat cu camera foto, rezultatele sunt bune (aici puteți consulta albumul cu Note 10+) – doar bune, nu excepționale pentru că în continuare sunt probleme pe redarea culorii roșii.

Poze făcute cu Samsung Galaxy Note 10+
Poze făcute cu Samsung Galaxy Note 10+

Altfel tonurile sunt bune – pentru comparație vă recomand să parcurgeți testul Huawei P30 Pro vs P20 Pro vs Samsung Galaxy S10+ vs iPhone XS, făcut în primăvară cu S10+.

Piața Sfatului din Brașov: poze făcute cu Samsung Galaxy Note 10+
Piața Sfatului din Brașov: poze făcute cu Samsung Galaxy Note 10+

Se descurcă bine la partea de focalizare, ceea ce permite și efecte reușite de bokeh:

20190901_13521920190901_135152

20190901_134224

20190901_141027

Și pe partea de înregistrare video (4K cu HDR10+, dacă opțiunea este activată din Camera) lucrurile sunt bune. Iar combinația de S-Pen cu funcții de control de la distanță și includerea unui editor video dedicat transformă Note10+ într-un instrument ideal pentru creatorii de conținut video, aceștia putându-și desfășura activitatea fără să mai fie nevoie de un PC pentru prelucrare (bine, pentru un anumit tip de conținut video).

Nu mi-a plăcut însă sunetul redat în difuzoare – faptul că s-a renunțat la difuzorul din zona superioară în favoarea unui display mai mare și s-a implementat o soluție de sunet sub display, calitatea și nivelul audio au de suferit. Prin urmare luați-vă adio de la a asculta muzică pe Note 10+ direct în difuzor.

În schimb redarea video, cu suport HDR10+ este o plăcere dacă folosiți un set de căști Bluetooth. Am urmărit câteva seriale de pe Netflix direct pe ecranul generos de pe Note10+ și am fost încântat de rezultat.

Performanță: la nivelul lui Samsung Galaxy S10+, dar cu autonomie mult mai bună

Pentru zona de performanță Samsung Galaxy Note 10+ stă foarte bine, fiind la nivelul lui Samsung Galaxy S10+ (vedeți aici rezultatele la benchmark-uri pentru Huawei P30 Pro vs Samsung Galaxy S10+ vs Huawei P20 Pro vs Sony Xperia XZ3).

Am măsurat 342335 puncte în benchmark-ul AnTuTU și 8779 de puncte în PC Mark.

Screenshot_20190908-151905_AnTuTu BenchmarkScreenshot_20190908-150913_PCMark

Pentru ca 3D Mark să ofere: 4878 puncte în Sling Shot Extreme OpenGL și 4693 de puncte în Vulka, iar pentru Passmark să avem 12076 punct în System și 178393 pe CPU.

Screenshot_20190908-153413_PerformanceTestScreenshot_20190908-152757_3DMark

Rezultatul este exact cel așteptat, nicio surpriză aici. Vreau să amintesc însă că aparatul se încălzește binișor dacă e pus la treabă, același lucru întâmplându-se și dacă este folosit pentru transfer masiv de date (YouTube 4K de exemplu). Treaba aceasta nu este deloc un avantaj pe timp de vară.

Autonomia lui Note 10+ este însă remarcabilă: 13 ore și 8 minute măsurate în PC Mark Work 2, de la 100% până la 20%, care se traduce într-o autonomie de 16 ore și 25 de minute, mai bună decât cea a lui Galaxy S10+ (16 ore și 16 minute), Note 9 sau S9+. Mult însă sub cea oferită de Huawei P30 Pro (24 ore și 13 minute) în condiții similare.

Screenshot_20190904-195419_PCMarkbaterie2

În utilizare normală autonomia este mai mult decât suficientă pentru o zi de folosire, cu avantajul prezenței opțiunii de încărcare rapidă (50% în mai puțin de jumătate de oră).

Orientare către business: S-Pen și DeX

Vreau să fac o mică paranteză vizavi de noul S-Pen, ce beneficiază de mai mulți senzori, treabă ce îi crește utilitatea, fiind acum un instrument bun nu doar pentru a porni/opri aplicații sau a naviga prin PowerPoint ci și pentru a înregistra video, a schimba camerele (sau aplicațiile). După cum am mai spus deja, treaba asta îl face atractiv pentru creatorii de conținut.

Însă Note 10+ mai are o funcționalitate despre care s-a vorbit și se vorbește prea puțin: DeX. Adică Desktop Experience, posibilitatea de a fi transformat într-un laptop. Atașându-i maus, tastatură, DeX Station și un monitor, Galaxy Note 10+ devine un sistem de tip desktop, pe care se poate lucra mai mult decât decent folosind aplicațiile preinstalate.

Samsung DeX pe Windows 10.

Samsung DeX pe Windows 10
Samsung DeX pe Windows 10

Datorită colaborării strategice cu Microsoft, DeX a primit o nouă utilitate și s-a crescut integrarea dintre serviciile Microsoft de pe Android (aplicațiile Office și Your Phone) și Windows, megându-se în direcția eliminării graniței dintre smartphone și PC: adică poți foarte ușor să accesezi aplicațiile și informațiile de pe smartphone (inclusiv aplicațiile Android, apeluri, SMS-uri, notificări) când ești la PC, sau dacă vrei să poți folosi sistemul de operare Android Desktop ca o aplicație din Windows – legi smartphone-ul de PC, instalezi DeX și ai acces la aplicațiile tale de pe smartphone, folosind componentele de input ale laptop-ului sau PC-ului.

E o direcție nouă pe care Samsung a ales să o exploreze renunțând la integrarea Linux on DeX, opțiunea de a rula o versiune Ubuntu ARM64 de pe Note 10+ pe un monitor extern. Mie îmi place mai mult varianta Linux on DeX (adică un Linux aproape complet) decât integrarea cu Windows DeX și folosirea smartphone-ului cu programe Android într-o aplicație Windows 10.

Concluzie: un model reușit, însă o opțiune prea scumpă de upgrade pentru actualii posesori de Note

DSC_2107

Și așa am ajuns și la finalul review-ului. Concluzia e simplă: Note 10+ este un Note finisat, cu foarte multe elemente duse pe nivelul superior, de la design, la cameră, autonomie și suport software (în special partea de editare video preinstalată). E un flagship modern, care oferă cam tot ceea ce ai nevoie.

Pozele ies bine, viteza este excelentă, display-ul generos, spațiu enorm de stocare (256GB) și după cum am mai spus, autonomia foarte bună. Și atunci? Ei bine, pentru prețul de aproape 1200 EUR pentru varianta cu 256 GB, Note 10+ ar fi trebuit să fie ireproșabil și chiar mai mult decât atât.

Iar asta nu se întâmplă. Avem în față cel mai bun Note făcut de Samsung până acum, dar pentru care lipsește factorul WOW care să justifice suma investită. Poate că sunt eu cârcotaș și caut în mod deliberat punctele slabe, nu zic nu.

Însă trebuie să vă gândiți așa: pentru 1200 EUR poți lua un super laptop și chiar o combinație decentă de smartphone și laptop. A doua combinație poate înlocui foarte bine un Note 10+ cam pe toate zonele unde acesta excelează – cameră foto, autonomie, capacitatea de stocare, display generos. Și atunci, de ce să dai banii pe el?

Păi dai banii pe el în primul rând dacă îl iei la un preț foarte bun cu un abonament (Orange are niște oferte interesante). Și chiar vă recomand să căutați atent oferte cu trafic inclus care să vă permită să scoateți maximul din acest smartphone, la un preț cât mai avantajos.

Și îl mai iei atunci când te-ai decis că vrei să te faci creator de conținut (multimedia) și pentru asta ai nevoie de cel mai performant smartphone Android care să te ajute. Iar aici Note 10+ nu are adversar: camera foto de calitate, suportul S-Pen, capacitate mare de stocare, autonomie, display excelent și nu în ultimul rând preinstalarea unui editor video (însă nu la fel de performant ca cel de pe iPhone).

DSC_2086

Altfel, ar fi bine să te orientezi către altceva, mult mai atractiv din punct de vedere preț performanță. Și pentru că cineva întreba pe Facebook dacă merită trecerea la Note 10+ de la un Note 9, răspunsul meu e simplu: NU. Dai prea mulți bani, pentru prea puține elemente noi.

PRO

CONTRA

+ design

+ display

+ autonomie

+ performanță

+ camera foto

+ S-Pen

+ DeX

+ senzor amprentă sub display

+ capacitate de stocare

– preț

– se încălzește

– calitatea audio în difuzoare

– lipsă jack audio


Notă: am testat noul
Samsung Galaxy Note 10 Plus (venit în teste prin programul Orange Smartphone Tester).

Informații: Samsung

Preț: 1200 EUR în oferta Orange

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

  1. Cam fuserit review-ul asta. Niciun detaliu despre Android 9 si One UI? Ai trecut ca prin branza peste rezultatele la camera foto?
    Macar concluziile sunt pertinente si nu esti categoria celor ce lauda la infinit Note-ul asta.
    Overall, good job!

    • M-am gandit ca o analiza simpla pentru capacitatea de a face poze nu isi are rostul – are acelasi sistem de camere instalate pe S10+, pentru care am făcut deja un review.

      Iar One UI mă lasă rece, dacă te uiți atent la capturile de ecran, folosesc Rootless Pixel Launcher, o clonă de Pixel Launcher, deci cam ce aduce One UI nu e prea relevant pentru mine. Dacă însă e ceva ce pe voi vă interesează foarte mult, data viitoare o să fiu mai atent.

      Am preferat să spun lucruri pe care alții nu le-au spus, inclusiv legate de DeX.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep
Concluzia e simplă: Note 10+ este un Note finisat, cu foarte multe elemente duse pe nivelul superior, de la design, la cameră, autonomie și suport software (în special partea de editare video preinstalată). E un flagship modern, care oferă cam tot ceea ce ai nevoie. Pozele ies bine, viteza este excelentă, display-ul generos, spațiu enorm de stocare (256GB) și după cum am mai spus, autonomia foarte bună. Și atunci? Ei bine, pentru prețul de aproape 1200 EUR pentru varianta cu 256 GB, Note 10+ ar fi trebuit să fie ireproșabil și chiar mai mult decât atât.Samsung Galaxy Note 10+ review: cel mai bun Note de pana acum