Adică un raport preț/specificații extrem de atractiv pentru telefonul care a văzut lumina zilei în Hong-Kong. Oficial nu are șanse să iasă de acolo, dar am văzut modelele anterioare ale companiei și pe piața locală. Evident, prin canale nu prea oficiale, dar, pentru că Infinix Hot 8 are un preț de vânzare de aproximativ 95 de dolari, s-ar putea să atragă. Așa că nu strică să știm cu cine avem de-a face, cu prețul a câteva minute din timpul nostru.
Infinix Hot 8 este construit în jurul platformei MediaTek Helio P22, care face pereche cu o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB. Toate ținute în viață de un acumulator generos, de 5000 mAh, o capacitate cu mult peste media categoriei.
Chiar dacă are rezoluție HD+, ecranul LCD de 6,5 inchi și aspect 20:9 vine cu margini extrem de înguste. Notch-ul în formă de picătură contribuie și el la un design elegant, modern, care nu trădează prețul mic.
Pe partea din spate avem un sistem de trei camere foto. Senzorul principal este de 13 megapixeli, ceilalți doi au rezoluțe de 2 megapixeli fiecare. Unul dintre ei este de adâncime. Tot pe spate se găsește și cititorul de amprentă digitală. Camera foto frontală este de 8 megapixeli. Sistemul de operare este un Android 9.0 Pie cu interfața proprietară peste el.
Nu sunt specificații impresionante (cu excepția, poate, a acumulatorului). Însă ele trebuiesc privite prin perspectiva prețului de 95 dolari. Preț care, după o perioadă promoțională, va crește la 110 dolari. Chiar și așa, Infinix Hot 8 se prezintă destul de bine.
via GSM Arena