Aseară Google a făcut fanilor o surpriză plăcută și a lansat mai repede decât se aștepta noua versiune Android 10 (Q). Primele aparate pe care a ajuns sunt modelele Pixel și din câte am înțeles și pe Essential Phone.
Foarte multe din elementele de noutate au fost prezentate de Google fie în versiunile beta fie la diverse evenimente (Google I/O în special). Care sunt aceastea?
Haideți să vedem.
Suport pentru dispozitivele pliabile
Ideea de dispozitiv pliabil care folosește Android ne-a fost inspirată de Huawei și Samsung încă din primăvară, odată cu Android 10 suportul pentru așa ceva devine oficial – adică există multitasking cu multi-window pentru a permite acestor aparate să funcționeze și cu ecranele pliate.
Suport pentru 5G
Cu suportul pentru tehnologia 5G activat implicit pe Android 10 dezvoltatorii pot să beneficieze la maxim de viteza sporită de transfer pe smartphone.
Navigarea prin gesturi
Treaba asta și-a făcut intrarea pe Android 9, însă a fost implementată prost și nici Huawei și nici Samsung nu au putut să ofere experiență fluidă pe așa ceva. Odată cu Android 10 lucrurile ar trebui să se schimbe în bine și aplicațiile să poată folosi în voie tot ecranul.
Dark mode
Sau mai bine spus modul de lucru cu tema neagră a ajuns în sfârșit oficial pe Android. Ar trebui să fie modul perfect de folosire a smartphone-ului pe timp de noapte, ajutând și la economisirea bateriei.
Sound Amplifier
Grație acestei noi opțiuni aparatele cu Android 10 vor putea să ofere o experiență audio mai bună, fiind capabile să filtreze mai eficient sunetul trimis în căști. Prin urmare, în teorie, ar trebui să putem să auzim și să fim auziți mai bine atunci când folosim smartphone-ul în medii cu mult zgomot de fond.
Notificările smart
Android 10 va putea să sugereze acțiuni specifice în timpul diferitelor tipuri de notificări, în funcție de aplicațiile folosite la momentul respectiv. Includem aici și mesaje predefinite ce ar putea fi trimise automat prin aplicațiile de mesagerie. Toată logica se întâmplă local, fără ca datele să fie trimise în cloud.
Live Caption
Dintre toate elementele de noutate, favoritul meu este Live Caption: posibilitatea ca sistemul de operare să afișeze automat transcrierea coloanei audio ce este redată la momentul respectiv. Ar trebui să funcționeze pe filme, clipuri de pe YouTube, podcast-uri, mesaje audio etc. ASta va da o nouă dimensiune modului în care folosim smartphone-ul.
Din păcate Live Caption nu ajunge direct pe aparate, pentru început va fi testat pe aparatele Pixel și undeva mai încolo și pe celalalte. Nu că ne-ar fi teamă că Samsung, HTC, Huawei se vor grăbi să dea Android 10 (Q) mai repede de luna ianuarie 2020.
https://www.android.com/static/images/frames/frame-default.svgAlte chestii interesante ce se vor regăsi în Android 10 (Q) sunt:
- optimizări asociate bateriei
- control mai bun legat de setările de privacy, locație și device tracking
- Update-uri mai dese
- Focus mode – o setare similară cu cea deja prezentă pe Windows 10 prin care anumite aplicații vor fi împiedicate să trimită notificări pentru a nu ne deranja
- Optimizări asociate camerei foto
- Îmbunătățiri legate de conectivitatea WiFi
- Performanță mai bună
Schimbările nu sunt revoluționare, mai degrabă niște finisări necesare. Cu toate astea sunt sigur că deja mulți dintre voi caută să vadă când va veni Android 10 (Q) pe aparatele lor. O să vă dezamăgesc și o să vă spun că în afară de Pixel și Essential, celelalte aparate sunt la cel puțin trei luni distanță de accesarea update-ului.
Dacă vreți să studiați mai multe, atunci puteți vedea detaliile Android 10 aici și imaginile pentru aparatele Pixel aici.