HomeMobileAndroidTrei argumente in favoarea lui Asus ZenFone Max Pro M2

Trei argumente in favoarea lui Asus ZenFone Max Pro M2

Asus ZenFone Max Pro M2

Chiar dacă nu este un terminal tocmai nou, m-am bucurat când l-am primit la teste. Aveam încă senzația lăsată de predecesorul său, un telefon care îți dădea senzația că te poți baza pe el din toate punctele de vedere. La fel este și Asus ZenFone Max Pro M2 (model ZB631KL). Pare capabil să răspundă cu brio la cerințele unui utilizator mediu de Android și este împachetat într-un aspect mult mai prezentabil de această dată. Are și câteva elemente moderne, dar în același timp, punctual, se vede că este vorba totuși despre un telefon lansat oficial în decembrie anul trecut. Spre exemplu, bretonul destul de generos al ecranului pare depășit în prezent.

Însă, dacă aceste detalii nu te încurcă prea mult, ai șansa să descoperi un telefon care propune o configurație decentă la un preț chiar cinstit. Un mid-range care, așa cum spuneam, răspunde fără ezitare la toate sarcinile trasate de un utilizator mediu de Android. Și care, prin prețul său, trebuie luat în calcul atunci când vă propuneți achiziția unui smartphone nou, cu un buget foarte clar definit.

Asus ZenFone Max Pro M2

A contat mult pentru mine și că l-am avut la teste în același timp cu Moto G7 Plus, un telefon destul de apropiat ca specificații și preț. Am avut astfel un termen de comparație și am reușit să surprind câteva aspecte la care Asus ZenFone Max Pro M2 s-a distanțat față de competitorul său. Până la urmă acestea sunt argumente în favoarea sa și pe ele o să vreau să le evidențiez în acest material.

Asus ZenFone Max Pro M2

Specificații tehnice complete Asus ZenFone Max Pro M2

Până acolo însă, cred că este momentul să vedem ce are de oferit, de pus pe tarabă, eroul nostru. Așadar, mai jos avem lista cu specificații tehnice complete pentru ZenFone Max Pro M2.

  • Ecran: IPS LCD
  • Diagonală: 6,26 inchi
  • Rezoluție: 2280 x 1080 pixeli
  • Apect: 19:9
  • Densitate: 403 dpi
  • Screen-to-body ratio: 82%
  • Notch: da
  • Protecție: Gorilla Glass 6
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 660
  • Procesor: octa-core (4 x 2,2 GHz Kryo 260 + 4 x 1,8 GHz Kryo 260)
  • GPU: Adreno 512
  • Memorie RAM: 6 GB
  • Memorie internă: 64 GB
  • Slot microSD: da, dedicat, până la 1 TB
  • Cameră foto principală: dual camera, 12 MP (f/1.8, 1/2.9″, 1.25μm, PDAF) + 5 MP (f/2.4, 1.12µm, depth sensor)
  • Features: LED flash, HDR, panorama, 2160p@30fps, 1080p@30/60fps, gyro-EIS
  • Cameră foto frontală: 13MP (f/2.0, 1.12µm)
  • Sistem de operare: Android 8.1 Oreo din fabrică, cu update la Android 9.0 Pie
  • Senzor de amprentă: da, pe spate
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 5000 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 10W
  • Altele: microUSB, dual-SIM (dedicat), jack 3,5 mm, radio FM
  • Construcție: față sticlă, spate plastic glossy
  • Culori: Blue, Titanium
  • Dimensiuni: 157,9 x 75,5 x 8,5 mm
  • Greutate: 175 g

O listă de specificații tehnice din care se distinge în primul rând acumulatorul de 5000 mAh, o trăsătură definitorie pentru telefoanele din seria Max de la Asus. Max-ul vine de la un plus de autonomie.

Asus ZenFone Max Pro M2

De asemenea, trebuie precizat că există mai multe variante de memorie. Cea cu 6 GB de RAM și 64 GB de memorie internă a fost cea testată de noi (culoare Titanium, care chiar arată bine). Există și o versiune cu 3 GB de RAM și 32 GB stocare internă, dar și una cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB capacitate internă de stocare.

Performanțe

Imediat după înșiruirea specificațiilor tehnice, întrebarea care se ridică este legată de performanțele pe care le generează această configurație. Și aici apare prima comparație cu Moto G7 Plus. Le vedeți mai jos, puse cap la cap, într-un test de performanță în AnTuTu Benchmark. Asus ZenFone Max Pro M2 este primul terminal. De precizat că Moto G7 Plus este echipat cu chipset Snapdragon 636.

Dincolo de ceea ce se vede în benchmark-uri, telefonul s-a comportat fără cusur în timpul perioadei în care l-am testat. Nu s-a încins, nu s-a blocat, nu s-a resetat! Contează mult! Consider că experiența de utilizare poate fi interpretată ca performață reală pentru un terminal. Și din acest punct de vedere nu am ce să îi reproșez lui Asus ZenFone Max Pro M2.

A fost testat chiar și pe zona de gaming, acolo unde am mereu ajutoare la dispoziție, dornice să ruleze cât mai riguros teste de anduranță. La titluri care nu solicită prea multe resurse pentru grafică (Hill Climb Racing 2 și Bowmasters) nu am avut nicio problemă cu telefonul.

Asus ZenFone Max Pro M2

Probabil că la jocuri ceva mai solicitante încep să apară și sincope, dar pentru un utilizator fără activitate excepțională de gaming nu ar trebui să fie probleme.

Preț

Cât costă un telefon care oferă această configurație? Este cea de-a doua întrebare care se naște după ce vedem lispat cu specificații tehnice. Un Asus ZenFone Max Pro M2 cu 6 GB de RAM și memorie internă de 64 GB, exact ca cel testat de noi, are mai multe prețuri. Am găsit un Asus ZenFone Max Pro M2 pe eMAG.ro cu 2049 lei. Dar același terminal, în fix aceeași configurație, poate fi găsit și cu 1400 lei la magazinele online ceva mai obscure.

Asus ZenFone Max Pro M2

Nu aș ști exact să aleg un preț de referință pentru acest telefon, de teamă să nu greșesc. Oricum, 1400 de lei este și mai aproape de realitate, și mai aproape de ceea ce propune Moto G7 Plus, care are un preț de 1299 lei.

Construcție

Trec acum pe teritoriul chestiilor care mi-au plăcut la acest telefon. Și construcția sa este unul dintre aspectele care îl recomandă. Asus ZenFone Max Pro M2 este mult mai finuț lucrat, are un aspect delicat, îmbinările și butoanele sunt discrete, finisajele atent lucrate. Materialul de pe spate chiar arată bine. A contribuit și culoarea, orice nu este negru îmi place mult de tot.

Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2

Toate detaliile (butoane, modulul de cameră foto, logo-ul de pe spate) dau impresia unui lucru atent făcut. Și așa și este! Max Pro M2 este la fel de atent lucrat ca și vârful de gamă Asus ZenFone 6. Telefoanele chiar au aceeași dimensiune, dar Asus ZenFone Max Pro M2 este ceva mai subțirel.

Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2

Aspectul acesta finuț poate fi considerat un semn de fragilitate, de slăbiciune. Nu este cazul! Dacă însă vreți un plus de protecție pentru terminal, v-am propus câteva huse de protecție pentru Asus ZenFone Max Pro M2, pe care le-am primit prompt de la partenerii noștri de la MobileDirect.

Asus ZenFone Max Pro M2

Poate părea că m-am entuziasmat cam repede. Însă pe segmentul mid-range și mai ales pe această zonă de preț, detaliile de construcție sunt adesea uitate. Asus însă are propriile reguli, inspirate poate din partea de notebook-uri, acolo unde atenția la micile detalii este importantă. Am văzut și alte telefoane Asus, mai vechi, tot din zona mid, care ieșeau în evidență prin comparație, pentru un aspect mai delicat, mai finuț.

Oricum, aspectul fizic al unui terminal este victimă a subiectivismului fiecărui utilizator. Așa că trebuie să încercați să interacționați direct cu telefonul pentru a avea propria opinie legată de construcția sa.

Display

Ecranul lui Asus ZenFone Max Pro M2 merită și el o bilă albă. Chiar dacă nu îmi plac marginile sale, care ar fi putut fi ceva mai delicate (și nici notch-ul deja învechit, unul în formă de picătură ar fi fost binevenit), sau marginea de jos, acel chin, destul de proeminentă, calitatea display-ului nu poate fi contestată.

Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2

Constrastul este foarte bun, luminozitatea la fel. Chiar și în lumină puternică (și m-am bucurat de vreme frumoasă când am fost cu el la fotografiat), detaliile sunt vizibile fără prea mare efort.

De altfel, în materialul video de mai sus se poate observa lejer o diferență între calitatea imaginii (mai ales ca luminozitate) de pe Asus ZenFone Max Pro M2 și Moto G7 Plus, evident în favoarea primului dintre concurenți. Este, până la urmă, cea mai bună dovadă care să susțină afirmațiile mele legate de ecran.

Camera

Am lăsat la urmă un aspect foarte important (dacă nu cumva chiar cel mai important) la un smartphone. Camera foto, pe care se bazează tot mai mulți utilizatori, inclusiv în momentele cele mai deosebite (evenimente din viață, vacanțe, drumeții și altele).

Asus ZenFone Max Pro M2

Asus ZenFone Max Pro M2 s-a descurcat peste așteptările mele. E drept, m-am bucurat de o vreme însorită în ambele mele ieșiri la fotografiat. Am avut telefonul cu mine într-un citybreak la Budapesta, dar și într-o drumeție în România, la Viscri. Ca o scurtă paranteză, ambele destinații merită din plin.

Am realizat câteva poze pe înserat, în Budapesta, pentru a vedea și condițiile de lumină ceva mai slabă.

Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2

Cele din Viscri au fost realizate pe o vreme extrem de însorită.

Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2

Și modul portret (numit Beauty de către Asus) face treabă bună, mai ales când există suficientă lumină la dispoziția fotografului. E drept, ajută și modelul! 🙂

Asus ZenFone Max Pro M2

La fotografiile de tip macro (close up), apare acea tendință de a accentua culorile foarte vii. Aici ar mai fi fost loc de îmbunătățiri.

Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2
Asus ZenFone Max Pro M2

Fotografiile din articol, la dimensiuni mai mari, plus alte poze făcute cu Asus ZenFone Max Pro M2, pot fi găsite pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Extra: autonomia și sistemul de operare

O altă trăsătură pozitivă, care se vrea și cel mai important argument în favoarea eroului nostru, este autonomia. Un acumulator de 5000 mAh ar trebui să fie suficient pentru a trece bariera a două zile de autonomie, pentru un utilizator mediu. Și este! Dar nu tot timpul. Am avut surpriza ca telefonul să se stingă în a doua zi, spre seară, în ciuda faptului că nu l-am folosit excesiv. Sau nu în comparație cu alte zile.

Tocmai de aceea o să spun că autonomia lui Asus ZenFone Max Pro M2 este îndestulătoare, dar ușor imprevizibilă. Chestie care câteodată poate fi enervantă. De aceea am contorizat-o mai înspre final.

Asus ZenFone Max Pro M2

Legat de sistemul de operare, important că în primele zile telefonul își face update la versiunea Android 9.0 Pie. Însă ceea ce îmi place mie mult este interfața curată, fără bloatware. Faptul că Asus a înțeles că aici era o problemă mare în trecut și a remediat-o, arată deschiderea companiei legată de feedback-ul dat de utilizatori. Îmi place mult acest lucru, la fel cum îmi place Android-ul aproape curat de pe acest smartphone.

Reproșuri

Dacă ar fi să îi fac un reproș acestui smartphone, acesta ar fi în primul rând legat de timpul lung de încărcare. Capacitatea mare a acumulatorului, aproape dublă față de un smartphone mediu nu este compensată suficient de încărcarea semi-rapidă de care este capabil telefonul.

Iar dacă ești surprins fără încărcătorul din pachet și apelezi la unul care nu este fast charge, atunci încărcarea chiar devine un chin.

Asus ZenFone Max Pro M2

I-aș mai reproșa și acea imprevizibilitate a autonomiei de care vorbeam. Să sperăm că este accidentală, doar la unitatea de test, pentru că este enervant să nu reușești să aproximezi un interval de timp în care te poți baza fără emoții pe acumulatorul telefonului.

La finalul aceste mici paranteze legate de chestiile care nu mi-au plăcut la Asus ZenFone Max Pro M2, mai spun doar că ar fi mers un USB Type-C. Moto G7 Plus a trecut la acest tip de conector.

Concluzii

Argumentele în favoarea lui Asus ZenFone Max Pro M2 sunt destul de clare! O construcție fericită, cu un display de calitate și cu o cameră care nu dezamăgește, la care putem adăuga liniștiți o autonomie peste medie și un preț cinstit. Plus un sistem de operare curat și specificații tehnice ușor peste medie (Snapdragon 660 plus 6 GB de RAM). Toate converg înspre performanțe mai mult decât decente și spre o stabilitate liniștitoare, trăsături care ar trebui să preocupe orice proprietar de smartphone.

Este o ofertă pe care eu unul o apreciez. Așa cum am spus mai jos, nu pot să-l încadrez într-un anumit segment de preț, dar consider că cei care vor un mid-range corect, ar trebui să îl aibă în vedere. 

Și mai ales să cunoască plusurile sale în fața competitorilor direcți, care ar putea să faciliteze alegerea. Decizia finală este în puterea fiecăruia, dar ZenFone Max Pro M2 este un candidat demn de finală.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep