Piața de ceasuri inteligente cunoaște o creștere explozivă. O confirmă cel mai recent studiu de la Strategy Analytics realizat pe acest segment de produse. Peste 12 milioane de unități au fost livrate în al doilea trimestru al acestui an, cu 44% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Trendul este oarecum normal, vorbim de produse relativ noi, care încă își câștigă adepții, însă ritmul creșterii este, cred eu, spectaculos.
Cum era de așteptat Apple domină categoric, cu o cotă de piață de 46.4%, în ușoară creștere față de același trimestru al anului trecut. Samsung a trecut pe poziția a doua, cu o cotă de piață de 15,9%. Coreenii au livrat de două ori mai multe unități decât în trimestrul al doilea din 2018. Iar analiștii cred că produsele lansate de Samsung pe acest segment îi vor ajuta să crească în continuare și să se apropie de Apple.
Pe locul al treilea a trecut Fitbit, care are o acum o cotă de piață de 9,8%, în scădere de la 15,2%.
Aceștia sunt cei trei mari jucători de pe piața de smartwatch, însă lucrurile par a fi departe de a se calma. Așa că putem să ne așteptăm la evoluții imprevizibile.