Se pare că denumirea comercială sub care nou lansatul LG X2 (2019) va ajunge în Europa și în America de Nord va fi LG K30 (2019). S-au făcut chiar și referiri specifice la disponibilitatea în Europa și, în primul val, terminalul va fi disponibil pe piețele din Italia, Germania și Polonia, la un preț de aproximativ 160 dolari (preț ce include taxele Uniunii Europene).
LG X2 (2019) este construit în jurul platformei Qualcomm Snapdragon 425. Asta ne arată din start cam care sunt ambițiile sale. Deși să le numești ambiții pare cam mult. Procesorul este asortat cu o memorie RAM de 2 GB și cu o capacitate internă de stocare de 32 GB. Cei care au nevoie de mai mult spațiu au la dispoziție și un slot microSD.
Ecranul este un IPS LCD cu diagonală de 5,45 inchi și rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli). Un aspect alungit, de 18:9, fără notch-uri sau orificii, cu margini destul de groase ale ecranului.
Camera foto principală este de 13 megapixeli, iar camera foto frontală are un senzor de 5 megapixeli. Un acumulator de 3000 mAh, o certificare MIL-STD-810G și un Android 9.0 Pie completează lista de specificații care merită evidențiate. De fapt, nu merită, dar este bine să le știm. Telefonul nu pare să aibă senzor de amprentă, așa că securitatea informațiilor este preluată de funcția de Face Unlock.
LG X2 (2019) pare genul de telefon capabil să genereze ceva volume de vânzări, dacă este bine plasat în ofertele operatorilor. Însă până acolo mai este drum lung.
via MyLGphones