HomeFeaturedFocusHTC interzis la vanzarea de smartphone in Marea Britanie

HTC interzis la vanzarea de smartphone in Marea Britanie

HTC

De parcă nu ar avea deja destule probleme cu divizia de smartphone și cu vânzările acesteia, care parcă se prăbușesc, compania taiwaneză se lovește acum de o problemă în plus. Telefoanele HTC au interzis la vânzare pe piața din Marea Britanie, din cauza unei dispute legate de proprietățile intelectuale. Mai exact, compania germană Ipcom acuză HTC de încălcarea unor patente, folosite în majoritatea terminalelor comercializate în prezent. Așa că, până la soluționarea disputei, respectivele telefoane nu mai pot fi vândute în Marea Britanie.

Tehnologia incriminată este legată de transmisiunile de informații prin wireless, iar compania germană cu sediul în Munchen afirmă că cei de la HTC au fost preveniți că respectiva tehnologie este proprietatea altei companii și au promis că nu vor căuta soluții alternative pentru a nu încălca dreptul de proprietate intelectuală al Ipcom. Se pare că există chiar și un angajament scris, care a fost încălcat însă.

Trebuie precizat în tot acest context, că Ipcom este o companie specializată pe achiziționarea de proprietăți intelectuale (patente) și mai apoi valorificarea acestora în piață. Iar HTC este probabil doar una dintre companiile care a picat în această capcană a patentelor care trebuie licențiate pe fiecare piață în parte.

Eu rămân la părerea mea că este o zonă care ar trebui reglementată mai serios în ideea de a nu mai permite unor astfel de speculanți să stoarcă bani de la companii. Pe de altă parte, ar trebui în același timp ca și proprietățile intelectuale să fie protejate corespunzător..

De asemenea, îmi mențin și opinia legată de HTC și de faptul că încă știu să facă telefoane chiar OK și că ar fi păcat să vedem cum această companie, cu o istorie de necontestat pe piața de smartphone, se va scufunda. Așa că le doresc să își rezolve cât mai repede problemele. La fel cum le doresc să scoată un flagship actual pe piață!

via BBC

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep