S-a întâmplat vreodată să ștergeți o fotografie sau chiar un album de fotografii de pe telefon, de care ulterior să aveți nevoie? Ați șters accidental un contact din telefon și vreți să îl recuperați? Sau o conversație SMS, căreia i-ați dat delete și mai apoi ați realizat că avea și informații de care aveați nevoie? Sunt câteva scenarii dintr-o serie mai lungă, prin care orice utilizator de Android poate trece la un moment dat. Așa că recomandarea de astăzi vine ca o soluție pentru a repara răul făcut în astfel de situații.
Am ales aplicațiea EaseUS MobiSaver pentru Android dintre câteva opțiuni. Mi-a plăcut faptul că poate recupera și contacte sau mesaje șterse, dar și muzică sau clipuri video, precum și informații din WhatsApp, în timp ce alte aplicații similare pun accentul fie numai pe fotografiile realizate cu telefonul, fie pe alte tipuri de date ale utilizatorului.
De notat că informațiile despre care vorbim se pot recupera și de pe cardul microSD, nu doar din memoria telefonului.
În plus, aplicația vine de la o companie cu experiență în domeniul recuperării de date, al transferului de date, dar și în zona de partition management și de backup și restore. O experiență de peste 14 ani, care nu este deloc de ignorat.
Revenind la EaseUS MobiSaver, îmi place în primul rând că are o interfață simplă, curată și intuitivă.
Încă de la început se poate observa că aplicația solicită Root Permission pentru dispozitiv. Este un pas opțional, eu recomand să fie făcut doar dacă informația pe care doriți să o recuperați nu poate fi accesată fără Root Permission.
Se selectează mai apoi tipul de informație pe care am șters-o și dorim să o recuperăm.
Am ales să fac restore pentru câteva fotografii pe care le-am șters. Se bifează respectivele fotografii și se selectează Recover.
În cazul în care procesul se derulează cu succes, este indicată locația în care au fost salvate fotografiile recuperate.
În zona de setări pentru recuperarea de fotografii, se pot seta anumite filtre.
La fel se procedează și cu alte tipuri de informații pe care doriți să le recuperați.
Îmi place că EaseUS MobiSaver are și opțiune de back-ul în meniu. Se poate face de aici și un restore pe un backup salvat anterior.
Așa cum spuneam, EaseUS MobiSaver are câteva avantaje. Este intuitivă, ușor de folosit, dar în același timp destul de complexă.
Aplicația este disponibilă și pentru iOS. În ambele situații, este oferită gratuit, dar există o versiune EaseUS MobiSaver Pro, care are un preț de achiziție de 39,95 dolari.
De asemenea, EaseUS are și alte soluții, pentru diferite platforme. O lisă completă cu acestea, grupate destul de organizat, poate fi găsită pe pagina oficială a companiei.