Apple și-a publicat rezultatele fiscale pentru trimestrul al doilea al anului 2019 (al treilea al anului fiscal pentru compania din Cupertino). Prima veste și cea mai îngrijorătoare, este legată de vânzarea de telefoane smart. Se pare că iPhone-urile nu mai generează veniturile de altă dată pentru companie, încasările din vânzarea lor fiind în scădere.
Mai exact, în al doilea trimestru al anului, Apple a avut venituri de 25,99 miliarde dolari din vâznarea de iPhone. O scădere de aproximativ 12% față de perioada similară a anului trecut (mult mai mare decât cea previzionată de companie și de analiști). Chiar dacă încasările reprezintă o sumă mare, scăderea lor este un semnal pentru companie. Ceva ar trebui probabil schimbat la modul în care Apple abordează piața și consumatorii.
Oricum, să avem în vedere că scăderea veniturilor nu se reflectă obligatoriu și în scăderea profitului. Și știm deja cu toții că Apple ia grosul profitului de pe piața de smartphone și știe cum să își valorifice produsele. Așa că nu trebuie să le plângem prea mult de milă.
Odată cu această scădere a veniturilor din vânzarea de telefoane, scade și ponderea acestor venituri din totalul celor realizate de companie. Este prima dată în istoria recentă a companiei (din 2012 încoace) când veniturile din vânzarea de iPhone se plasează sub 50% din totalul veniturilor realizate de Apple (48,3% mai exact).
S-a comportat foarte bine însă divizia de servicii a Apple (Apple Music, Apple News+, AppleCare, ApplePay, App Store, iCloud), însă cea mai mare creștere procentuală a avut-o divizia de wearable, acolo unde Apple Watch, dar și Air Pods, s-au vândut peste așteptările analiștilor.
Mai multe detalii despre rezultatele fiscale ale companiei în al doilea trimestru al anului 2019 găsiți în link-ul sursă.
via Apple