Pe contul de Facebook al Samsung a apărut informația conform căreia pe 7 august va fi prezentat un nou Samsung Galaxy și după cum se poate vedea în imaginea de mai sus, are S Pen. Deducem de aici faptul că este vorba despre Galaxy Note 10 și cu asta leak-ul de acum două săptămâni este confirmat.
Tot azi au plecat și invitațiile către jurnaliștii care vor participa la evenimentul UNPACKED de pe 7 august, ținut simultan la New York, Londra. Din imaginea ce face parte din invitație putem deduce că este foarte posibil ca pentru Galaxy Note 10, S Pen să aibă și o cameră foto, nu doar opțiunea de telecomandă prezentată anul trecut. Totodată, camera selfie o să fie centrată pe ecran, așa cum am văzut deunăzi.
Din ceea ce știm până acum, Galaxy Note 10 va avea două variante – Note 10 și Note 10+, cu display de 6.75 inci și cel mai probabil suport 5G și probabil și tehnologia Sound on Display. E posibil să asistăm și la o schimbare majoră de design care duce la eliminarea jack-ului audio și chiar lipsa unui slot pentru microSD.
Nu mai este mult și aflăm oficial, iar între noi fie vorba, sunt sigur că până pe 7 august o să mai vedem destule leak-ui despre Galaxy Note 10.
via SM