Samsung Galaxy A50s pare destul de aproape de lansarea oficială, pentru că în ultima vreme s-a regăsit în diferite baze de date ale aplicațiilor de benchmark și ale instituțiilor de certificare. Se pot astfel grupa câteva trăsături de bază ale acestui smartphone viitor, care s-au și confirmat între ele. Vom avea de-a face cu un mid-range destul de asemănător cu Galaxy A50 (cum o trădează și numele), un telefon destinat mai degrabă ofertelor operatorilor de telefonie mobilă.
Ceea ce se cunoaște până acum despre Samsung Galaxy A50s este prezența unui chipset Exynos 9610 și o combinație de memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB. De asemenea, este confirmat un Android 9.0 Pie, dar mai ales un display cu rezoluție fullHD+ (2340 x 1080 pixeli) care ne duce cu gândul la un notch sau un orificiu pentru camera foto frontală.
Nu sunt foarte multe detalii, însă sunt șanse să se risipească misterul destul de repede, în momentul anunțului oficial, care pare iminent.
via GSM Arena