Telefonul este aproape de o lansare oficială pe piețele asiatice, așa că inevitabil au ieșit la iveală câteva detalii tehnice despre el. Vivo Z1 Pro va avea câteva trăsături destul de interesante, așa că merită puțină atenție. Nu va fi disponibil la modul oficial pe piața din România, dar am văzut la modele anterioare că telefoanele Vivo sunt accesibile de aici prin intermediul magazinelor online din China. Pentru cei care se vor îndrăgosti iremediabil de acest terminal, există speranță.
Vivo Z1 Pro este construit în jurul unei platforme Qualcomm Snapdragon 712 și va fi echipat cu un display de 6,53 inchi și rezoluție 2340 x 1080 pixeli, prevăzut cu un orificiu pentru camera frontală. Marginile foarte înguste îi conferă un aspect modern și elegant.
La nivel de memorii vor fi disponibile mai multe variante. Una cu 4 GB de RAM și 64 GB de memorie internă, una cu 6 GB de RAM și aceeași stocare internă de 64 GB, una cu 6 GB de RAM și 128 GB memorie internă și una de top, cu 8 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 128 GB. Pentru cât mai multe gusturi și buzunare.
Camera selfie care am văzut că va fi integrată în orificiul din display va avea o rezoluție de 32 megapixeli. Pe spate avem un sistem de trei camere foto, cu un senzor principal de 16 megapixeli, unul ultra-wide de 8 megapixeli și unul de adâncime de 2 megapixeli. Tot pe spate se găsește și cititorul de amprentă digitală.
Sistemul de operare va fi un Android 9.0 Pie cu interfața Funtouch 9 peste el.
Acumulatorul lui Vivo Z1 Pro este unul dintre argumentele de vânzare în favoarea telefonului. Are o capacitate de 5000 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă de 18W.
Încă nu se cunoaște data exactă de lansare, dar se pare că suntem destul de aproape, din moment ce chiar producătorul face teasing în această direcție.
via Vivo