Nu știu câți dintre voi știu de opțiunea Designer din PowerPoint care folosește AI-ul pentru a sugera modalități interesante de schimbare a slide-urilor din PowerPoint și câți le-ați și folosit. Eu mă bazez des pe ele, de multe ori sugestiile primite mi-au revigorat prezentările la care mă chinuiam să găsesc cel mai bun design.
Mergând în Design, selectați un slide și apoi clic pe Design Ideas ajungeți să vedeți ce sugestii vă dă AI-ul PowerPoint pentru a schimba un slide. De cele mai multe ori veți ajunge să apreciați sugestiile și chiar să le folosiți, rezultând în final o prezentare mult mai bună.
Chestia asta exista de mult în PowerPoint, Microsoft spune că de la lansare și până acum peste 1 miliard de slide-uri au putut fi imbunătățite, ceea ce e o cifră importantă.
Doar că lucrurile nu se opresc aici: Microsoft anunță încă o îmbunătățire legată de PowerPoint și anume Presenter Coach. Antrenorul de prezentări dacă vrem să traducem și este o nouă implementare de AI ce îi va ajuta pe cei ce repetă prezentările, oferindu-le sfaturi legate de ritm, cuvintele folosite și oportunitatea anumitor fraze. Al-ul a fost antrenat folosind diverse studii realizate în zona academică.
După terminarea repetiției, un raport detaliat va fi prezentat pentru ca utilzatorul să poată să își îmbunătățească prezentarea. Practic vorbești de unul singur și la final primești o evaluare și sfaturi, ca să te pregătești mai bine pentru examenul final.
Opțiunea va fi disponibilă în pachetul Office 365 și va putea fi folosită la finalul verii, odată ce va fi făcută publică.
Mi se pare o chestie extrem de interesantă și utilă, mai ales pentru cei ce au încă trac și au nevoie de a fi îndrumați în procesul de pregătire a unei prezentări. Combinația dintre AI-ul pe Designer și cel din Presenter Coach au potențialul de a ajuta foarte multă lume.
Pe de altă parte sunt șanse foarte mari ca toți oamenii să ajungă să producă prezentări similare atât din punct de vedere vizual cât mai ales în ceea ce înseamnă partea de angrenare a publicului și interacțiune cu el.
O să vedem ce va fi.
via MS