HomeFeaturedFocusRECOMANDARE: Tronsmart Element Force, calitate buna la pret accesibil

RECOMANDARE: Tronsmart Element Force, calitate buna la pret accesibil

Tronsmart Element Force

În cele ce urmează o să vă vorbesc despre o boxă bluetooth cu câteva funcții speciale, cu care mă joc de mai bine de două săptămâni. Tronsmart Element Force pe numele ei, primită la teste direct de la producătorul chinez. Este genul de produs cu nume aproape necunoscut, care vine de pe piața din China și care reușește, la un preț mult mai atractiv, să ofere performanțe similare cu produse cu nume mult mai sonor. Da, Element Force face o figură frumoasă, sunetul pe care îl scoate este, în urechea unui utilizator fără calități de audiofil specializat similar cu cel emis de un Ultimate Ears de la Logitech. Iar la nivel de preț comparația nu prea are sens.

În plus, Tronsmart Element Force are câteva argumente pe care le poate scoate în față, dincolo de prețul său atractiv. În celălalt taler al balanței poate fi pus aspectul fizic (aici aprecierea este subiectivă, fiecare utilizator are propriile gusturi), unul destul de comun. Ultimate Ears-ul despre care vorbeam mai sus se distinge clar, printr-o formă ceva mai elegantă și o combinație de culor albastru închis/portocaliu. În micul test comparativ inedit care a rezultat în curtea unui vecin, a participat și o boxă Miria, cu un aspect destul de apropiat de cel al lui Element Force, dar dimensiuni ceva mai mici.

Tronsmart Element Force

Dacă tot am vorbit despre aspectul fizic, să spunem că Tronsmart Element Force are o formă paralelipipedică, cu muchii colțuroare, dar protejate cu cauciuc, la fel ca suprafața de sus. Arată ușor spartan (rugged), chestie care se potrivește cu certificarea IPX7 care îi permite, teoretic, inclusiv scufundarea în apă până la adâncimea de 1 metru, pentru cel mult 30 de minute. Nu cred că este cazul, dar un eventual accident pe marginea piscinei, sau o ploaie care să strice șederea pe terasă pot să apară destul de frecvent. De altfel, testul despre care vorbeam a fost întrerupt de ploaie (așa este la Brașov), motiv pentru care nici nu am apucat să fotografiez cele trei boxe una lângă alta.

Revenind, Element Force are dimensiuni de  204 x 64 x 80 milimetri și o greutate de 780 grame. Rama generoasă de cauciuc (de fapt silicon) ascunde și protejează de apă și butoanele fizice. Dar cred că are și rol de protecție fizică, în eventualitatea unui impact cu solul. Construcția este solidă și bine închegată, chiar îmi place cum se simte. Mi-ar fi plăcut o culoare ceva mai vie, dar negrul este singura opțiune pentru Element Force. Într-una din laterale este și un inel metalic ce permite agățarea boxei pentru o priză mai bună sau pentru poziționarea la o înălțime mai mare.

Tronsmart Element Force

Nu a fost cazul la mine, eu am folosit-o doar pe masa de pe terasă. Însă construcția, certificarea IPX7 și natura produsului permit folosirea de către utilizatori dinamici sau în medii mai puțin prietenoase (excursii, tabere, ture de bicicletă, etc).

În față și în spate avem suprafețe perforate, metalice, care ascund difuzoarele. 2 x 20W, circulare, cu diametru de 2 inchi, orientate ambele în față, plus două pasive ovale (1,9 x 1,2 inchi) unul orientat în față și unul în spate. Suprafețele frontale sunt încadrate de o bordură îngroșată, cu rol de protecție, pe care se disting niște suruburi ce conferă un aspect mai industrial, mai dur produsului nostru.

Tronsmart Element Force

Dispozitivul are un acumulator de 3300 mAh (care conform specificațiilor duce până la 15 ore de funcționare la un volum mediu). Nu am testat riguros autonomia, dar în două săptămâni am încărcat boxa o singură dată. Nu am ascultat muzică în fiecare zi, dar am bâzâit-o destul de des, și eu, și copiii. Timpul de încărcare este de aproximativ 3 ore.

Conectivitatea este Bluetooth 4.2. Se poate conecta și prin NFC, dar am preferat varianta mai convențională.

În partea superioară, protejate de membrana de silicon, sunt butoanele lui Tronsmart Element Force. Ele permit pornirea și oprirea dispozitivului, controlul volumului, selectarea sursei, selectarea profilului, trecerea la următoarea piesă.

Tronsmart Element Force

Ajungem astfel la argumentele pe care Element Force le are în fața unor competitori. În primul rând boxa vine cu trei profiluri de sunet predefinite, ce pot fi schimbate între ele prin apăsarea unui buton. Standard, Extra Bass și 3D Stereo sunt denumirile acestora, iar numele sunt destul de grăitoare. Există și o tehnologie/funcție numită True Wireless Stereo (TWS), care permite conectarea a două boxe Tronsmart Element Force la același telefon, pentru o experiență stereo reală. Sună bine, mai ales că în spațiul deschis distanța față de dispozitiv poate fi de până la 20 de metri. Cu două boxe se poate face un setup frumușel pentru o petrecere în aer liber.

Un al doilea mare avantaj în favoarea boxei Tronsmart este posibilitatea citirii direct de pe un card microSD, fără să mai fie nevoie de conectarea unui telefon și, implicit, de conexiune la Internet. Formatele acceptate sunt WAV, FLAC, APE, și bineînțeles MP3. Slotul de card, împreună cu cel USB Type-C pentru încărcarea bateriei și o intrare jack de 3,5 mm pentru conectare directă sunt protejate împotriva umezelii de un capac de cauciuc.

Tronsmart Element Force

La capitolul reproșuri adresate lui Tronsmart Element Force, am sesizat două mici neajunsuri. Primul, destul de puțin important, este pasul destul de mare între treptele de volum. Este nevoie de reglaj și din dispozitivul conectat pentru a obține volumu dorit. Doar din controalele boxei s-ar putea să fie destul de greu. Ba se aude prea încet, ba prea tare. Pe de altă parte, chiar și la un volum ridicat, sunetul este destul de curat.

Al doilea reproș este la nivel de microfon. Ca orice boxă bluetooth, Tronsmart Element Force poate fi folosită și pentru derularea apelurilor de voce atunci când este conectată la un telefon. Însă microfonul pe care îl încorporează este fie prea slab, fie prost poziționat, pentru că trebuie să țipi destul de tare ca să te faci auzit de către partenerul de conversație. Și volumul la care îți auzi interlocutorul este mai mic decât al muzicii care rula înainte de apel. Oricum, din punctul meu de vedere, este o funcție secundară. Nu pentru asta a fost gândit Element Force.

Tronsmart Element Force

Tronsmart Element Force este o boxă care redă muzica la un volum și la o calitate mai bune decât o face telefonul. Aceasta este funcția de bază și produsul nostru se descurcă foarte bine. Probabil că este și meritul tehnologiei proprietare Tronsmart, numită Sound Pulse. Diferența dintre Element Force și competitorii cu pretenții de premium nu este foarte mare. Însă diferența de preț este destul de semnificativă. Și de fapt acesta este argumentul principal în favoarea produsului testat de noi.

Tronsmart Element Force are un preț de 66 dolari pe AliExpress. Și trebuie să aveți în vedere că la acest preț am plătit o taxă vamală de aproximativ 45 de lei. Însă chiar și așa, prețul este foarte bun. Prin comparație, Ultimate Ears-ul vecinului are un preț de peste 800 de lei pe eMAG.ro. Iar diferența mare de preț nu se reflectă în diferența de calitate a sunetului.

Una peste alta, Tronsmart Element Force este o recomandare serioasă pentru cei care doresc o boxă protabilă. Raportul preț/calitate este atractiv și pe post de bonus primiți câteva funcții interesante cu care vă puteți juca.  

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep