Vă aduceți aminte că în urmă cu două săptămâni guvernul SUA a pus Huawei pe lista companiilor cu care firmele americane nu mai pot face afaceri fără licență specială, moment urmat de anunțul Google că nu va mai permite accesul aparatelor Huawei la Android Play Store și apoi a venit valul negativ: Qualcomm, ARM, Broadcom, Intel, Microsoft au trebuit să se supună acelorași cerințe și să oprească colaborarea cu Huawei).
Între timp a venit vestea că va exista o perioadă de 90 de zile în care Huawei poate colabora fără licență cu firmele americane și de atunci a fost liniște în direcția asta. Huawei și-a văzut în continuare de treabă lansând seria Honor 20, în paralel căutând soluții pentru ieșirea din acest impas. Știm că deja se vorbește despre propriul sistem de operare Huawei HongMeng, dar din motive evidente acesta nu va fi disponibil prea curând și treaba asta s-ar putea să aibă impact negativ asupra posesorilor de aparate Huawei dacă nu se rezolvă rapid problemele dintre China și SUA în care Huawei e prinsă la mijloc.
Pe fondul acesta ieri am citit două lucruri pozitive: Huawei își păstrează poziția în SD Association(după ce inițial a existat o modificare a statutului ca urmare a deciziei guvernului SUA) iar pe lista aparatelor din Android Q Beta a reapărut Mate 20 Pro, scos de Google acum două săptămâni.
Sunt două vești bune pentru Huawei și posesorii de smartphone-uri Huawei, datorate în special excepției de 90 de zile de care se bucură compania chineză și nu neapărat vreunui progres obținut în negocierile SUA – China.
Eu unul sper ca lucrurile să se repare cât mai repede pentru că din acest război și SUA și China vor pierde la fel de mult și din păcate cel mai mult vor avea de suferit posesorii de Android. Oricum, situația pe piața Android nu va mai fi niciodată ceea ce a fost pentru că după semnalul alarmă generat de acțiunea împotriva Huawei, sunt absolut sigur că Samsung a avut o ședință de urgență în care a analizat posibilitatea de a fi următorii pe lista SUA.
După cum am mai spus, singura rază de speranță este că în felul acesta proiectul Android Open Source ar putea să fie luat mai în serios de cei doi giganți din Android – Huawei și Samsung – și dacă vor investi masiv în el s-ar putea să existe varianta în care să existe o alternativă la presiunile Google. OnePlus ne arată că se poate avea un Android curat, HDM încearcă același lucru.