Iar Apple pierde teren și se îndepărtează de locul al doilea. Dar asta nu mi-a încăput în titlu. Și nici nu mi s-a părut foarte important. Nu vreau să îi supăr pe fanii Apple, dar este deja destul de evident că Huawei a depășit Apple-ul în cursa pentru locul al doilea al podiumului. La fel de clar este că cei de la Xiaomi mai au mult de muncit pentru a amenința și acest loc al treilea al celor de la Apple. În plus, așa cum știe mai toată lumea pasionată de piața de smartphone, indiferent de locul de pe podium, Apple știe cel mai bine cum să atragă pofitul de pe această piață. Deocamdată!
Revenind la cifrele publicate de IDC, ele fac referire la numărul de unități livrate la nivel global (a nu se confunda cu vândute) de către marii producători de smartphone în primul trimestru al acestui an. Avem și o evoluție pe trimestre al cifrelor, dar și a cotelor de piață.
Așa cum spuneam mai sus, per ansamblu, piața de smartphone a scăzut (cu 6,6 procente față de aceeași perioadă a anului trecut). A scăzut și Samsung (cu 8,1%), dar și Apple (cu peste 30%, ceea ce pare destul de grav). În schimb, au crescut cei de la Huawei, care în continuare fac bine ceea ce fac. Spectaculos chiar, cu peste 50%. Și, oarecum surprinzător, cei de la Vivo. Pe locul 5 găsim Oppo. Trebuie spus aici că Vivo și Oppo fac parte din același grup și că privite împreună ar putea fi peste Apple, în condițiile în care vând în continuare doar în China. Oppo mai face mici eforturi pentru a ajunge și pe piețele occidentale.
Aveți mai sus cifrele complete pentru top 5 producători. Iar mai jos un mic grafic realizat de către IDC, cu evoluția pe ultimele 5 trimestre.
via IDC
[…] în vreo șase luni de zile, dar până la urmă este vorba despre Huawei, un producător de top (locul al doilea la nivel global) ale cărui produse stârnesc tot mai mult interes. În același timp însă, tocmai datorită […]