Azi este clar ziua Y-urilor. Am vorbit despre Xiaomi Redmi Y3, mai apoi despre Huawei Y5 2019, hai să servim și un Vivo Y17! Cu atât mai mult cu cât pare să fie cel mai interesant. Dar și cu șansele cele mai mici să ajungă în Europa. Chiar și așa, vreau să vă rețin puțin atenția cu el, pentru că avem un telefon mid-range elegant, cu aspect modern și construcție din sticlă, cu un sistem de trei camere foto pe spate, la un preț extrem de atractiv.
Ecranul lui Vivo Y17 este un IPS de 6,35 inchi și rezoluție HD+ (cu un aspect ratio inedit, de 19,3:9), cu un notch în formă de picătură în partea de sus. La interior avem o combinație de chipset MediaTek Helio P35 (cam singurul reproș care i se poate aduce din punctul de vedere al specificațiilor tehnice) cu o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB.
Argumentele de vânzare ale lui Vivo Y17 sunt în zona de fotografie. Avem o cameră foto frontală de 20 megapixeli (ce încântare pentru amatorii de selfie-uri), dar mai ales un sistem de trei camere foto pe partea din spate. Senzorul principal este de 13 megapixeli, cel wide angle este de 8 megapixeli, iar cel de adâncime este de 2 megapixeli. Evident, sunt prezente o grămadă de funcții software.
Si acumulatorul cu o capacitate de 5000 mAh și suport pentru încărcare rapidă (18W) reprezintă un argument destul de solid.
Pe spate avem si cititorul de amprentă, sistemul de operare este Android 9.0 Pie (cu interfața Vivo peste el), cele două nunațe de culori în care este disponibil chiar arată bine, iar prețul pentru Vivo Y17 este de aproximativ 250 dolari, valabil în piețele asiatice. V-am spus eu că este cel mai interesant.
via Vivo