Era o vreme când marile companii din IT se bazau pe un principiu simplu: înainte să lanseze comercial produse, le dădeau la teste către redacții/site-uri și abia după ce primul val de review-uri ieșea, veneau și produsele. De multe ori treaba asta le ajuta să detecteze eventuale probleme ce ulterior ar fi fost greu de remediat.
Din păcate în ultima vreme, în special din cauza presiunii concurențiale și a faptului că inovația adusă e copiată rapid, companiile din zona tech, în special cele producătoare de smartphone-uri, preferă să sară peste acest pas și lansează produsele aproape fără să mai trimită sample-uri de test.
Apple e un promotor al acestei noi direcții și din păcate au fost loviți de multe probleme – antenagate, bendgate ca să numesc numai două.
Pentru Samsung însă, decizia de a nu merge pe urmele Apple și a oferi la teste noul Galaxy Fold a fost de bun augur, probleme majore fiind identificate rapid de unele dintre publicațiile ce au primit produsele la teste – aici am scris despre faptul că ecranul începe să se deterioreze după câteva zile de folosire.
Prin urmare a venit logic decizia de amânare a lansării Galaxy Fold (printr-un newsletter trimis către media) pentru a se putea face mai multe teste și a găsi soluții pentru remedierea problemelor. Evenimentele programate în Shanghai și Hing Kong au fost deja amânate. Mai mult, se pare că toate sample-urile trimise pentru testare sunt colectate, semn clar că va urma o serie nouă de produse, îmbunătățită.
Dat fiind că este un produs foarte nou, capabil să genereze o nouă piață imensă, consider că Samsung a avut curaj ieșind prima pe piață cu așa ceva și mai mult, da dovadă de maturitate alegând să mai prelungească momentul lansării comerciale pentru a putea remedia problemele descoperite.