Pana la urmă zvonurile despre acest terminal nu erau chiar atât de alambicate și contradictorii. Numai că ele se refereau la două telefoane, nu la unul singur. Acum, că Oppo Reno si Oppo Reno 10x Zoom au fost prezentate oficial, lucrurile sunt mult mai clare. Producătorul chinez a decis să meargă pe două versiuni ale acestui mult zvonit telefon, pentru a se plia pe nevoile (și mai ales buzunarele) unui număr cât mai mare de utilizatori.
Oppo Reno 10x Zoom este clar flagship-ul companiei în acest model. Este construit, așa cum se cuvine pentru un flagship, în jurul chipset-ului de top Qualcomm Snapdragon 855 și vine în trei configurații de memorii: 6 GB de RAM și 128 GB memorie internă, 6 GB RAM și stocare de 256 GB sau 8 GB de memorie RAM și capacitate internă de stcare de 256 GB.
Ecranul său este un Super AMOLED de 6,6 inchi (rezoluție fullHD+), cu margini foarte înguste și nederanjat de orificii sau notch-uri (screen-to-body ratio de 93,1%), care integrează și cititorul de amprentă. Soluția găsită pentru camera foto frontală este un sistem de tip pop-up inedit, care a fost asemănat de unii cititori (cu o imaginație peste medie) cu o aripioară de rechin. Mă rog, nu este chiar departe de adevăr. Fotografiile sunt grăitoare.
Camera foto frontală, că tot am ajuns la ea, are o rezoluție de 16 megapixeli.
Mai interesant este sistemul de camere foto de pe spate, despre care Oppo Reno 10x Zoom spune că rivalizează cu cel de pe Huawei P30 Pro. Abia aștept un review de la DxOMark. Senzorul principal este de 48 megapixeli (f/1.7). Urmează apoi un senzor telephoto de 13 megapixeli, capabil de un zoom hibrid 10x, de unde și numele complet al acestui telefon. Ultimul senzor foto este un ultra-wide de 8 megapixeli.
Acumulatorul are o capacitate de 4065 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă. Prețurile pentru Oppo Reno 10x Zoom încep de la aproximativ 595 dolari și ajung până la 715 dolari, în funcție de versiune.
Varianta standard de Oppo Reno este ceva mai mică. Are un ecran de 6,4 inchi și se bazează pe un chipset Qualcomm Snapdragon 710. Păstrează aceleași configurații de memorie, aceeași cameră foto frontală (plus același sistem pop-up de tip aripioară de rechin). Ba chiar și integrarea cititorului de amprentă digitală în ecran. Senzorul principal de pe spate, de 48 megapixeli, este acum însoțit de un singur senzor, de adâncime, de 5 megapixeli. Bateria este ceva mai mică, cu o capacitate de 3765 mAh, dar oferă în continuare suport pentru încărcare rapidă.
Se schimbă gama de culori și, evident, prețurile. Oppo Reno pleacă de la aproximativ 445 dolari și ajunge până la 535 dolari pentru varianta de top (8 GB + 256 GB). Ambele telefoane vor avea și un traseu european la un moment dat.
via Oppo
[…] specificațiile care se păstrează neschimbate de la varianta clasică de Oppo Reno Zoom 10x se numără modulul inedit de tip pop-up pentru camera frontală, denumit aripioară de rechin, cu […]