Deocamdată este o informație pe care ar trebui să o tratăm cu ceva rezerve, deși istoricul sursei de la care provine acest zvon (@OnLeaks) este unul destul de bun. Nu se cunoaște care va fi numele comercial al acestui terminal, nu există nici măcar un nume de cod intern. Avem doar câteva imagini generate pe calculator în care vedem un telefon cu patru camere foto pe partea din spate (dispuse într-un mod brevetat de Huawei).
Mai avem un display cu un mic notch în formă de picătură în partea de sus și care se pare că va integra și cititorul de amprentă digitală. Speculațiile spun că ecranul va fi de 6,2 inchi.
O altă informație interesantă, care induce senzația că acest telefon va fi vârful de gamă al Motorola, este legată de senzorul principal al sistemului de patru camere foto. Se pare că va avea o rezoluție de 48 megapixeli.
În rest nu prea se mai știu detalii de natură tehnică, însă cred că pe măsură ce se va apropia momentul unui anunț oficial, vom avea o imagine mult mai completă asupra acestui Motorola.